15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFilmul dispariției lui Ghiță din România: O urmărire pe autostradă cu 200...

Filmul dispariției lui Ghiță din România: O urmărire pe autostradă cu 200 km/ oră, la ceas de seară, după o întâlnire la SRI

În 23 decembrie 2016, Sebastian Ghiță dispărea de sub nasul polițiștilor, într-o cursă demnă de filmele de acțiune. Fostul deputat era dat apoi, în consemn la frontieră, iar DNA emisese un mandat de aducere a mogulului, din moment ce nu se prezentase în fața procurorilor a doua zi. Din declarațiile de atunci ale șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, Ghiță a scăpat de filajul polițiștilor pe DN1, între București și Ploiești, după ce a plecat de la o întâlnire a membrilor SRI. Atunci el fusese văzut ultima oară în România.

Surse judiciare au confirmat pentru presă polițiștii i-au pierdut urma deputatului pe DN1, undeva la ieșirea din București spre Ploiești. Ei au spus că Sebastian Ghiță a avut mai multe opriri în drumul său, iar la un moment dat a virat cu mașina la stânga, a tăiat linia continuă, a trecut pe roșu și a dispărut din fața polițiștilor pentru câteva minute. Cel mai probabil, el a schimbat mașina în care se afla în aceste momente, iar polițiștii care trebuiau să-l urmărească, au mers pe urmele mașinii în care Ghiță nu se mai afla.

Fostul parlamentar folosea pentru a se deplasa două autovehicule, ambele marca Mercedes, unul de teren şi unul de tip van. Uneori parlamentarul avea şofer, alteori îşi conducea singur maşina. De altfel, Sebastian Ghiţă a fost prins în trecut rulând cu viteză foarte mare pe DN 1, o acuzaţie care se regăseşte în unul dintre dosarele sale penale fiind legată de intervenţiile sale la şefi din Poliţia Prahova în vederea restituirii permisului de conducere reţinut pentru depăşirea vitezei legale. Sursele citate susţin că în ultima perioadă Sebastian Ghiţă mergea mai mult cu şofer, cu autoturismul Mercedes van, care are geamuri fumurii.

Potrivit unui articol România Liberă, echipajul care se ținea după mașina lui Sebastian Ghiță a dispărut, după ce acesta a atins o viteză de peste 180 de kilometri pe oră. Când au ajuns la locuinţa din Ploieşti, situată în cartierul Albert, în nordul Ploieştiului, ofiţerii de la filaj au constatat că maşina parlamentarului era în dreptul locuinţei, dar pe acesta nu l-au găsit, au precizat sursele citate.

În 9 ianuarie, Laura Codruța Koveși  a declarat că Ministerul de Interne este cel care trebuie să explice cum de Sebastian Ghiță a reușit să se facă nevăzut.

”În acest dosar, noi am dispus controlul judiciar și am instituit interdicția de a părăsi țara. Totodată, am dispus efectuarea unei supravegheri operative, filaj cum îi spuneți voi, către Poliția Română. Toate aceste măsuri trebuiau implementate și aduse la îndeplinire de structurile Ministerului de Interne. Cred că răspunsul acum trebuie să-l dea Ministerul de Interne, cum a reușit să scape de filaj și să se ascundă”, a declarat Kovesi.

Întrebat de întâlnirea SRI făcută cu puțin timp înainte ca Ghiță să dispară, Daniel Savu, fost deputat și membru în comisia SRI și coleg de partid cu Sebastian Ghiță a dat mai multe detalii reporterilor România Liberă:

”A fost o întâlnire protocolară organizată de conducerea SRI. A fost inițiativa lor să aibă o întâlnire protocolară cu membrii fostei comisii de control parlamentar. Întâlnirea a avut loc într-o sală de protocol dintr-un sediu al SRI, nu pot să vă indic adresa exactă, luni la ora 19.00. Eu am ajuns puțin mai târziu din cauza traficului din oraș. Sebastian Ghiță a ajuns după mine. La întâlnire a fost prezent directorul SRI Eduard Helvig și toți ajuncții lui, inclusiv Florian Coldea, precum și toți membrii comisiei parlamentare de control a activității SRI. Domnul Ghiță a dat mâna cu șefii SRI și apoi a rămas la eveiment până după plecarea mea. Eu am plecat ceva mai devreme pentru că mă grăbeam. De atunci nu am mai vorbit cu domnul Ghiță, nu știu unde este”

Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, a confirmat toate informațiile oferite de Daniel Savu.

Acesta a spus că insituția pe care o reprezintă nu își pote asuma nicio responsabilitate legată de dispariția lui Sebastian Ghiță pentru că legal nu mai avea voie să-l moitorizeze pe Sebastian Ghiță după ce Curtea Constituțională a decis acum un an că SRI poate să desfășoare activități speciale numai în cazul suspecților din dosare care vizează siguranța națională, nu în orice dosar de corupție.

Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...
Ultima oră
Pe aceeași temă