15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportDragnea îi cere lui Tudorel Toader să finalizeze pachetul de legi privind...

Dragnea îi cere lui Tudorel Toader să finalizeze pachetul de legi privind Justiția, până la finalul lunii. Ministrul Justiției: Proiectul va fi prezentat public în 23 august

UPDATE 10.05: „Avem în vedere un pachet mai mare de măsuri care trebuie luate. I-am invitat pentru marți. Avem în vedere două categorii de măsuri: măsuri privind situația din penitenciare, măsuri pentru construcție, modernizarea și extinderea. Am vizitat penitenciare din România, azi-mâine voi merge într-un altul, pentru a discuta cu conducerea. În condițiile în care legiuitorul adoptă o Lege privind supravegherea electronică, asigură și resursele materiale pentru implementare”, a spus ministrul Justiției, într-o conferință de presă.



Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragea, a afirmat, marți, într-o emisiune de pe postul Antena 3, că ministrul Justiției, Tudorel Toader, tebuie să vină cu pachetul legilor din Justiție până la sfârșitul lunii august.

„Pe ministrul Tudorel Toader l-am încurajat public, i-am spus: folosește vara asta să ți le gândești (pachetul de legi ale justiției—n.r) cum crezi, folosește vara asta să te consulți cu cât mai mulți oameni care au vorbele la ei și care știu ce să vorbească și înăuntru și în afară. Vorbește cu instituții, cu ambasade, cu specialiști, fă o acțiune transparentă și, spre sfârșitul lunii august, prezintă pachetul. Parlamentul e în vacanță. (…) Mă interesează pe mine, pe noi toți, ca omul să analizeze mult mai bine și să vină cu ceea ce ne interesează pe noi, toți românii. Trebuie clarificată răspunderea magistraților, dar în același timp trebuie făcut sistemul în așa fel încât judecătorii să nu se mai simtă amenințați și influențați", a spus șeful PSD.

El a continuat exprimându-și încrederea că pachetul de legi prezentat de Tudorel Toader va fi „unul serios”.

„În ceea ce privește funcționarea Justiției, eu i-am cerut public și îi cer și acum și cred că va face să se ghideze după bunul simț, pe firesc, pe ceea ce știe dumnealui că trebuie să se schimbe în așa fel încât actul de Justiție să fie mai eficient, în care judecătorii să fie mult mai stăpâni, mai liberi, mai protejați. Dacă va veni cu ele în ultima săptămână din august, este foarte bine. Să le prezinte, după care intră în dezbatere parlamentară transparentă, fără patimă, fără scandal, pe discuții așezate, pe argumente. Am înțeles că a fost și la Bruxelles. Așa trebuie lucrat. Trebuie prezentat ceea ce facem. Nu a mers să ia lumină, nu avem nimic de ascuns", a mai spus Liviu Dragnea.

Reacția lui Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a scris vineri, pe Facebook, referitor la hotărârea pilot a CEDO cu privire la condiţiile din penitenciare, că proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei va fi prezentat public pe data de 23 august, fiind propuse modificări de fond, şi nu de formă. El a mai spus că intenţionează să facă posibile modificări la proiectul de lege privind graţierea unor pedepse.



 

„CEDO – Hotărârea pilot referitoare la condiţiile din penitenciare. Foaia de parcurs, va fi discutată cu liderii sindicatelor din ANP, la sediul Ministerului Justiţiei, pe data de 8 august 2017, începând cu orele 10.00. Avem în vedere următoarele: stadiul construcţiei a două noi penitenciare; modernizarea / extinderea penitenciarelor existente; posibilitatea transformării unor foste unităţi militare, în unităţi penitenciare”, a precizat Tudorel Toader.

În plan legislativ, ministrul Justiţiei a susţinut că intenţionează să facă posibile modificări ale proiectului de lege referitor la graţierea unor pedepse. „Pe plan legislativ, avem în vedere următoarele: finalizarea şi adoptarea Statutului funcţionarilor din penitenciare; punerea în aplicare a Legii referitoare la recursul compensatoriu; posibile modificări ale proiectului de lege referitor la graţierea unor pedepse; posibilitatea consacrării legislative a măsurii supravegherii electronice”, a completat el.

Referitor la Legile justiţiei, ministrul a spus că „proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei, va fi prezentat public, pe data de 23 august 2017, la sediul Ministerului Justiţiei, începând cu orele 11.00!”.

„Sunt propuse modificări de fond şi nu de formă!”, a conchis Tudorel Toader. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a mers în iulie la Bruxelles pentru a discuta cu vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, despre legile privind Justiţia. El a afirmat că pachetul va fi adoptat de Guvern pe 1 septembrie, urmând a fi transmis Parlamentului.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...
Ultima oră
Pe aceeași temă