20.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăȘtirile zileiŞeful Jandarmeriei, la Parchetul General

Şeful Jandarmeriei, la Parchetul General

Şeful Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Sindile, s-a prezentat luni la Parchetul General pentru a stabili cu procurorii modalităţile de identificare a persoanelor care au comis violenţe la protestul din Piaţa Victoriei.

“Cu privire la prezenţa în sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a col. Ionuţ Cătălin Sindile, împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, arătăm că vizita dumnealui a avut ca scop stabilirea modalităţilor de cooperare pentru identificarea persoanelor care se pot face responsabile de comiterea violenţelor, în contextul evenimentelor petrecute în zilele de 10 şi 11 august 2018”, se arată într-un răspuns al Parchetului General transmis la solicitarea jurnaliştilor.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august.

Până duminică, la Parchet au fost depuse 291 de plângeri din partea persoanelor care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că Jandarmeria a identificat până acum sute de persoane care au comis violenţe.

Faţă de acţiunile jandarmilor implicaţi în misiunea din 10 august, Carmen Dan a spus că a fost începută o verificare internă şi “până în prezent au fost identificate cinci situaţii susceptibile de comiterea de abuzuri împotriva unor persoane care nu au săvârşit acte de violenţă”.

Cele mai citite

Decretele semnate astăzi de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 24 mai 2024, o serie de decrete. Iată decretele semnate astăzi de președinte: Decret privind promulgarea Legii pentru completarea...

#GETHOMESAFE, serviciu dedicat siguranței femeilor. În ce constă acesta

Erika Isac a anunțat joi seara, prin intermediul rețelelor de socializare, lansarea platformei #GETHOMESAFE, în parteneriat cu o firmă privată de pază. Aceasta este...

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, 23 mai, într-o conferință de presă că lipsa apei calde în mai multe sectoare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă