13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPÎCCJ: "A fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de Lucian Onea"

PÎCCJ: “A fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de Lucian Onea”

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul fostului şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, fără a fi dispuse măsuri preventive în cauză, informează miercuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Potrivit PÎCCJ, procurorii au reţinut că, în anul 2015, inculpatul Onea (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept “mită electorală”.

Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, menţionează PÎCCJ.

“Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ.

Procurorii precizează că în cauză nu au fost propuse sau dispuse măsuri preventive.

În luna mai, Parchetul General i-a pus sub urmărire penală pe Lucian Onea şi pe fostul procuror Mircea Negulescu, aceştia fiind acuzaţi că au constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care au fost folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.

Cele mai citite

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...
Ultima oră
Pe aceeași temă