16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăȘtirile zileiO persoană a decedat și alte trei, rănite, într-un accident grav

O persoană a decedat și alte trei, rănite, într-un accident grav

“Accidentul a avut loc la ieşirea din comuna Teregova spre Caransebeş, puţin după ora 1,00. Cauza producerii accidentului o reprezintă neatenţia la volan. Se pare că şoferul, un tânăr de 24 de ani, avea alte preocupări în timp ce se afla la volan şi a lovit un cap de pod, în direcţia sa de mers’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Dinu Nicorici.

În urma accidentului, un bărbat de 30 de ani a decedat, iar alte trei persoane au fost grav rănite. În prezent se continuă cercetările pentru a se stabili cauzele care au dus la producerea accidentului.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Bistrița: Un traficant de droguri este acuzat că a violat o minoră

La data de 16 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă