17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn vitezoman a lovit frontal o autospecială ISU în misiune, care s-a...

Un vitezoman a lovit frontal o autospecială ISU în misiune, care s-a răsturnat: 9 oameni au fost răniți

 

“În autospeciala de pompieri se aflau şase salvatori, iar în autoturism se aflau trei persoane. Una dintre persoanele din autoturism a fost încarcerată, aceasta fiind scoasă de către membrii echipajului de salvatori, a căror autospecială s-a răsturnat. Acest lucru s-a întâmplat până la sosirea forţelor de intervenţie plecate pentru gestionarea acestui eveniment rutier. Toate cele nouă victime sunt conştiente şi au fost preluate de către echipajele medicale şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău”, au declarat reprezentanţii ISU Bacău.

“Avem o situație în județul Bacău. O mașină de pompieri a fost accidentată frontal de un șofer care circula cu viteza mare pe timp de ploaie. Avem 6 subofițeri care au suferit leziuni. Mașina de intervenție este avariată și nu a mai putut continua misiunea”, a declarat Carmen Dan, la comandamentul de inundații de la sediul MAI, potrivit Mediafax.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Este în stare gravă. Un agresor a fost reținut

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și a fost transportat la un spital. UPDATE: Starea premierului Slovaciei este gravă. El a fost internat la...

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...

Marcel Ciolacu: România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri, că România creşte din punct de vedere economic, el prezentând trei dovezi concrete, confirmate de INS, şi anume creştere...
Ultima oră
Pe aceeași temă