21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiNoi suspiciuni în ceea ce priveşte pesta porcină africană în 4 localităţi

Noi suspiciuni în ceea ce priveşte pesta porcină africană în 4 localităţi

“Numai două judeţe mai au suspiciuni. Este vorba despre Călăraşi, unde sunt trei localităţi, şi una în Constanţa. Vă aduc însă o veste bună pentru ţară, că în zona Bihorului şi Sălaj nu a mai recidivat acest virus şi acolo am trecut la faza a doua, care înseamnă repopulare. Am trecut la etapa a doua printr-un program foarte clar, strict, coordonat, urmărit, analizat, implementat, urmărit zi de zi, de repopulare, adică introducerea porcilor santinelă, pentru a vedea dacă în locul respectiv există sau va exista virusul (…) Porcii santinelă sunt sub control sanitar veterinar şi vor sta 45 de zile. Urmărim această evoluţie”, a susţinut ministrul Agriculturii într-o conferinţă pe teme agricole.

El a precizat că oferă aceste date în urma informaţiilor pe care le deţine din data de 8 octombrie, de la orele 20.30.

Localităţile în care există suspiciuni de PPA sunt Vlahii-Alimani din judeţul Constanţa (un focar), în judeţul Călăraşi, în localităţile Grădiştea şi Ştefan cel Mare, câte o suspiciune, în timp ce în localitatea Ciocăneşti există două suspiciuni.

Ministrul a mai precizat că în fiecare zi se închid focare de pestă porcină africană şi, pe măsură ce se ajunge la termenul respectiv, se fac repopulări de către ANSVSA, în prezenţa proprietarilor, apoi se urmăreşte evoluţia animalului care defineşte prezenţa sau absenţa virusului.

Întrebat dacă estimează o creştere a preţului la carnea de porc în perioada Crăciunului, ministrul a răspuns cu un “nu” categoric. “Eu am fost în piaţă şi indiferent unde mă duc, primul lucru pe care îl fac este să merg în piaţă să văd care sunt preţurile, dacă mă duc la Botoşani, dacă mă duc la Slatina, dacă mă duc la Bucureşti. Deci, preţul nu a crescut”, a afirmat Daea.

În ceea ce priveşte pericolul de extindere a virusului pestei micilor rumegătoare (ovine/caprine), care este activ în Bulgaria, Daea a subliniat că tot timpul sunt pericole, “când există un virus în jurul tău”.

“Tot timpul sunt pericole şi pentru noi a fost din 2012. Când există un virus în jurul tău, există acest pericol. Însă măsurile sanitar-veterinare au fost luate de autorităţi”, a precizat şeful MADR.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat, marţi, la conferinţa “Agri-business pe profit”, eveniment aflat la cea de-a V-a ediţie. organizat de Grupul de Presă Bursa.

Cele mai citite

VIDEO. Trei morți și mai mulți răniți după ce un autobuz a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg

Trei pasageri ai unui autobuz au murit, iar alți șase sunt internați de urgență la spital, după ce autobuzul în care se aflau a...

Atalanta – Leverkusen, în finala Europa League! Nemții continuă seria meciurilor fără înfrângere, după un gol în prelungiri

Finala din acest an a Europa League le va pune față în față pe Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, după rezultatele înregistrate joi seară...

Specialiștii Muzeului Național de Artă al României se alătură grevei din Cultură

Sindicatul Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României, afiliat  federației sindicale CulturMedia și confederației Cartel ALFA,  se solidarizează  cu  toți ceilalți colegi ai sindicatelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă