14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMAE: 25 de copii români, blocați la Londra din cauza condițiilor meteo...

MAE: 25 de copii români, blocați la Londra din cauza condițiilor meteo extreme

„Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de anularea, la data de 27 iulie 2018, a zborurilor companiilor Ryanair şi Wizz Air, pe rutele Londra-Budapesta, respectiv Londra-Arad. Misiunea diplomatică a efectuat, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă cele două companii aeriene în vederea identificării unor soluţii şi pentru a se asigura că cetăţenilor români le sunt respectate drepturile. De asemenea, reprezentanţii Ambasadei României la Londra s-au asigurat că cetăţenii români au primit apă şi vouchere pentru mâncare”, se arată într-un comunicat de presă al MAE, citat de Mediafax.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în urma demersurilor misiunii diplomatice, a rezultat faptul că pasagerii cursei Wizz Air aflaţi pe aeroportul Luton au fost relocaţi către alte zboruri cu destinaţia România.

„În ceea ce priveşte situaţia grupului de cetăţeni români aflaţi pe aeroportul Stansted, precizăm faptul că acestora le-a fost asigurată cazarea de către Universitatea Cambridge, instituţie în cadrul căreia grupul de cetăţeni români a participat la un program educaţional. Cetăţenii români urmează să îşi continue călătoria către România, în cursul zilei de mâine (duminică – n.r.), cu un autocar pus la dispoziţie de universitate. Doi diplomaţi români din cadrul ambasadei menţin permanent legătura atât cu companiile aeriene, cât şi cu cetăţenii români aflaţi pe cele două aeroporturi”, se mai arată în comunicat.

„Ambasada României la Londra monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine contactul atât cu reprezentanţii companiei aeriene, cât şi cu cetăţenii români, acordând asistenţă consulară în limita competenţelor legale, până la plecarea acestora către România”, mai precizează comunicatul MAE.

Un purtător de cuvânt al companiei Ryanair a declarat pentru SkyNews că în noaptea de 27 iulie compania a fost obligată să anuleze mai multe zboruri, relatează Mediafax. Situaţia a fost provocată de furtunile puternice care au dus la amânarea sau anularea curselor. Pasagerii afectaţi au fost notificaţi prin email sau SMS a anunţat reprezentantrul comaniei Ryanair, potrivit corespondentului SkyNews. Ca variantă, pasagerilor afectaţi li s-a oferit varianta returnării banilor pe bilete sau un loc într-un zbor ulterior, când vremea o va permite.

 

Cum solicităm asistență consulară

MAE mai informează că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: +44 20 76027328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +44 7738716335.

Cele mai citite

Crimă în Sectorul 6! Bărbat de 46 de ani, ucis cu bestialitate în plină stradă

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost ucis în bătaie în Sectorul 6 din București, în fața Parcului Crângași. Criminalii, doi...

Irina Bara, în optimile de finală ale turneului ITF de la Madrid

Românca Irina Bara s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Madrid, după ce a învins-o în două seturi pe australianca...

Construirea unui loc de parcare la Brașov costă 20.000 de euro, anunță primarul

Construirea unui singur loc de parcare etajat, în Brașov, costă 20.000 de euro, a anunțat primarul municipiului, Allen Coliban. Primarul municipiului Brașov s-a referit la...
Ultima oră
Pe aceeași temă