24 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialVaslui: Doi poliţişti, răniţi, după ce mașina lor a fost lovită de...

Vaslui: Doi poliţişti, răniţi, după ce mașina lor a fost lovită de un tren

Doi poliţişti din oraşul vasluian Murgeni au fost răniţi, joi după-amiază, în urma unui accident produs în apropiere de localitatea Floreni, după ce maşina de serviciu în care se aflau a fost lovită de locomotiva unui tren de marfă care circula pe ruta Bârlad – Fălciu, conform Mediafax.

Potrivit primelor informaţii oferite de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vaslui, unul dintre poliţişti a oprit autospeciala prea aproape de linia ferată, pe DN 24A Bârlad – Murgeni – Huşi, la o trecere semnalizată cu crucea Sfântului Andrei, autovehiculul fiind lovit de locomotiva unui tren de marfă.

În urma impactului, cei doi poliţişti au fost răniţi, maşina în care se aflau fiind distrusă aproape în totalitate.

"Din fericire, niciunul dintre agenţi nu este rănit grav, cei doi poliţişti fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde vor fi supuşi unor investigaţii medicale amănunţite. Poliţişti din cadrul Biroului de Drumuri Naţionale şi Europene desfăşoară cercetări la faţa locului pentru a stabili cauzele care au condus la producerea accidentului", a declarat, joi, responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică.

Conform poliţiştilor, agentul care conducea autospeciala a redus viteza la trecerea la nivel cu calea ferată, însă fără a opri în condiţii de siguranţă.

În funcţie de rezultatul anchetei, vor fi luate şi măsurile legale în consecinţă faţă de poliţistul care conducea maşina.

Cele mai citite

VIDEO. Elena Lasconi a câștigat șefia USR și a ieșit cu un discurs a la Diana Șoșoacă

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a câștigat din primul tur alegerile pentru funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR), iar primul său discurs...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

VIDEO. Edward Iordănescu, mândru de băieții lui și de suporterii naționalei: “Muncim din toate puterile ca să nu îi dezamăgim”

Declarația lui Edward Iordănescu, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, după egalul cu Slovacia (1-1) și calificarea în optimile de finală ale EURO...
Ultima oră
Pe aceeași temă