20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialSUA au trimis suplimentar 3.000 de militari în Afganistan. Alte țări NATO...

SUA au trimis suplimentar 3.000 de militari în Afganistan. Alte țări NATO ar urma să ia aceeași decizie

Circa 3.000 de militari americani au fost desfășurați suplimentar în Afganistan, în baza noii strategii a președintelui Donald Trump pentru această țară devastată de război, a anunțat joi Pentagonul, scrie AFP citată de Agerpres.

Ministerul american al Apărării evaluase până în prezent numărul soldaților americani în Afganistan la 11.000, dar Casa Albă a aprobat trimiterea întăririlor cerute de generalul american John Nicholson care conduce misiunea NATO în Afganistan.

"Tocmai am încheiat trimiterea de întăriri în Afganistan", a declarat un responsabil din cadrul statului-major american, generalul Kenneth McKenzie, în cursul unui briefing de presă.

"Noile cifre pentru Afganistan sunt de aproximativ 14.000" militari, a adăugat el.

Trupele trimise ca întăriri vor avea ca misiune să antreneze și să acorde asistență armatei afgane care întâmpină dificultăți în lupta împotriva talibanilor.

Generalul John Nicholson a făcut cunoscut că are nevoie de 16.000 de oameni în total în Afganistan, iar celelalte țări din NATO și-au luat angajamentul să își suplimenteze la rândul lor contingentele în această țară.

Pe lângă întăririle pe teren, noua strategie a lui Donald Trump în Afganistan prevede o prezență militară americană nelimitată în această țară, în timp ce predecesorul său Barack Obama ordonase o retragere progresivă și cu date bine stabilite.

În urmă cu șapte ani, în punctul culminat al războiului, Statele Unite numărau 100.000 de soldați în Afganistan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Start la GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa!. PROGRAMUL COMPLET

Astăzi începe GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa, ce revoluționează cultura barbeque din România! Peste 50.000 de participanți sunt așteptați pe...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă