15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele SUA, Donald Trump, despre discuțiile fiului său cu avocatul rus: Nu...

Președintele SUA, Donald Trump, despre discuțiile fiului său cu avocatul rus: Nu am știu despre această întâlnire, dar cred că mulți ar fi procedat la fel

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, miercuri, pentru Reuters, că nu îl consideră vinovat pe fiul său Donald Trump Jr. pentru că s-a întâlnit cu un avocat rus în timpul campaniei prezidenţiale din 2016 şi că nu avea cunoştinţă de această întrevedere până acum câteva zile, potrivit Mediafax.

"Nu, nu am ştiut despre această întâlnire, până acum câteva zile. Cred că mulţi oameni ar fi participat la o astfel de întâlnire. Şi trebuie să înţelegeţi că acest lucru a avut loc înainte de febra privind Rusia. Nu a existat nicio febră privind Rusia atunci, la începutul campaniei. Majoritatea politicienilor falşi, care sunt democraţi, pe care i-am urmărit în ultimele două zile – şi care se cred mai sfinţi decât oricine – ar fi decis să participe la această întâlnire într-o fracţiune de secundă", a spus Donald Trump.

Întrebat de Reuters dacă şi-ar fi dorit să ştie dinainte despre întrevederea fiului său cu avocata rusă Natalia Veselniţkaia, Donald Trump a declarat: "În acea campanie am crezut mereu că o să câştig, ca să fiu sincer, pentru că am câştigat întreaga mea viaţă. Dar am început o campanie ca un non-politician şi mulţi oameni erau sceptici, cei care nu mă cunoşteau. Şi a fost o perioadă sălbatică, în care ne-am întâlnit cu mulţi oameni. Din ce am auzit, acea întâlnire a fost una scurtă, de aproximativ 20 de minute. Dacă primeşti un telefon şi ţi se spune <<Ascultă, am informaţii despre Hillary şi democraţi>>, cred că mulţi ar fi interesaţi".

Duminică, Donald Trump Jr. a recunoscut că s-a întâlnit cu avocatul rus Natalia Veselniţkaia şi a precizat că subiectul principal de discuţie a fost adopţia copiilor ruşi de către cetăţenii americani. El susţine că i-a chemat la întâlnire şi pe Jared Kushner, soţul surorii sale Ivanka Trump, şi pe Paul Manafort, care era atunci şeful campaniei prezidenţiale.

Ulterior, Donald Trump Jr. a declarat că i s-au promis informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton, menite să îl ajute pe tatăl său în campania electorală.

"Femeia a afirmat că are informaţii potrivit cărora persoane apropiate de Rusia finanţează Comitetul Naţional Democrat şi o sprijină pe doamna Clinton. Afirmaţiile ei au fost vagi, ambigue şi lipsite de sens. Nu s-a furnizat şi nici măcar nu s-au oferit niciun fel de detalii sau informaţii ca susţinere. A devenit evident în curând că ea nu avea niciun fel de informaţii relevante", a spus Trump Jr.

Cele mai citite

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă