2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSportFOTO + VIDEO. Donald Trump, către Klaus Iohannis: Vreau să aplaud curajul...

FOTO + VIDEO. Donald Trump, către Klaus Iohannis: Vreau să aplaud curajul dumneavoastră în lupta împotriva corupției și apărarea statului de drept. Președintele Iohannis are susținerea noastră. Miza surprinzătoarei conferinţe de presă Iohannis-Trump | ANALIZĂ ROMÂNIA LIBERĂ

Președintele Klaus Iohannis a fost primit, vineri, la Casa Albă de omologul său american Donald Trump. Întrevederea a început pe un ton relaxat, liderul american transmițându-i șefului statului român că România este un „aliat minunat”.

La finalul întâlnirii, cei doi președinți au ținut o conferință de presă comună, în cadrul căreia au subliniat importanța parteneratului dintre SUA și România, care a ajuns la 20 de ani de existență. Donald Trump a lăudat eforturile președintelui Iohannis de a lupta împotriva corupției și pentru consolidarea statului de drept, cât și creșterea contribuțiilor pentru Apărare, la 2%. La rândul său, Klaus Iohannis i-a transmis omologului său susținerea pentru un NATO mai puternic, în care cheltuielile sunt împărțite și i-a cerut să susțină România pe flancul de est.


UPDATE 00.20: Raluca Turcan, despre întâlnirea dintre președintele Iohannis și Donald Trump: Relațiile româno-americane ajung la un alt nivel

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat, vineri, că întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și omologul său american Donald Trump reprezintă „o reușită extraordinară, politică și diplomatică”.


 

 

23.35:  Fostul șef al diplomației române Teodor Baconschi, despre întâlnirea dintre Klaus Iohannis și Donald Trump: Un mare punct câștigat între București și Washington, sub noua administrație de la Casa Albă

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi consideră că întrevederea dintre președintele Klaus Iohannis și omologul său american Donald Trump, care a avut loc, vineri, la Casa Albă, reprezintă „un mare punct câștigat între București și Washington, sub noua administrație”.


 

 

23.20: Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, despre întâlnirea lui Klaus Iohannis cu Donald Trump: Din punct de vedere diplomatic, este un câștig

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a declarat, vineri seara, că întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și omologul său american, Donald Trump, la Casa Albă, reprezintă un câștig din punct de vedere diplomatic.



Donald Trump a afirmat că România este un membru important al coaliției antijihadiste și este al patrulea cel mai semnificativ aliat cu trupe în Afganistan.

„Vreau să laud puterea de conducere a președintelui Iohannis și că România a crescut cheltuielile de apărare la peste 2 procente. Sperăm că și celelalte state vor face asta. Datorită acțiunilor noastre, banii încep să vină la NATO. Alte state au început să realizeze că a venit timpul ca alte state să își respecte atribuțiile. Domnule președinte, vreau să aplaud curajul dvs. pentru lupta împotriva corupției și apărarea statului de drept, pentru că se creează un mediu în care cetățenii pot avansa. Abia aștept să consolidăm legăturile culturale și economice. Românii fac contribuții importante în lume”, a punctat președintele american.

Donald Trump a mai spus că viitoarele relații româno-americane sunt „foarte foarte luminoase”. „Relația a fost bună, dar acum e mai puternică ca niciodată”.

În replică, Klaus Iohannis a afirmat că România nu ar fi cea de astăzi, fără sprijinul Statelor Unite.  „Vă mulțumesc pentru cuvinte și pentru invitație. Domnule președinte, mă bucur foarte tare că am avut o întâlnire foarte bună, datorită puterii dvs. de conducere și parteneriatului nostru puternic. Desigur, e important că sărbătorim 20 de ani de parteneriat – acest parteneriat cu SUA a modelat România așa cum este astăzi, o democrație solidă, cu o economie sustenabilă”.

Totodată, a vorbit despre creșterea cheltuielilor pentru Apărare: „.Mă bucur că NATO a decis să meargă împotriva terorismului, implicarea dvs. a determinat multe națiuni să contribuie la împărtășirea cheltuielilor de Apărare. O parte importantă a acestui buget merge către achizițiile strategice și sper că vom găsi metode bune să folosim util acești bani. Suntem conștienți că ne aflăm pe flancul de est și ne bazăm pe parteneriatul dvs, domnule Trump, pentru că nu putem sta singuri acolo. Legăturile translatantice sunt vitale; nu înseamnă doar diplomație politică, ci stă la baza civilizației noastre occidentale. NATO și UE nu trebuie să concureze una împotriva celeilalte, ci să lucreze împreună, să facă UE, NATO și SUA mai puternice. Aceste lucruri le-am decis. Domnule Trump, să facem parteneriatul mai durabil. Toate acestea vor duce la schimburi economice mai durabile. Suntem responsabili nu doar pentru securitate, ci pentru bunăstarea cetățenilor noștri”.

Donald Trump a fost întrebat, la sesiunea de întrebări, despre acuzațiile lui James Comey: Donald Trump, despre acuzațiile fostului director al FBI, James Comey: Abia îl cunosc pe tipul acela. Nu i-am cerut nicio loialitate!

Klaus Iohannis a fost întrebat și despre statele care nu și-au plătit cei 2%pentru apărare:  VIDEO. Iohannis, către Trump: România se află pe flancul de est. Ne bazăm pe parteneriatul cu America, pentru că nu putem sta singuri acolo

VIDEO. Donald Trump, la întâlnirea cu Iohannis: România este al patrulea cel mai important aliat NATO cu trupe în Afganistan. Laud România că a crescut la 2 la sută cheltuielile pentru Apărare

 Despre amenințarea Rusiei:  Președintele Klaus Iohannis, la întrevederea cu Donald Trump: Toată lumea este îngrijorată cu privire la amenințarea Rusiei. Trebuie să fim pregătiți și deschiși

Despre vizele în SUA: Președintele Klaus Iohannis, la întâlnirea cu Donald Trump: Problema vizelor este importantă. Probabil vom avansa în această privință

 

21.30. Președintele Klaus Iohannis și omologul său american, Donald Trump, și-au adresat câteva cuvinte, la începutul întrevederii.

„Vă mulțumesc. Este o onoare să vă primesc. România este o țară minunată, un aliat minunat, iar relația a devenit și mai bună. E o onoare să vă am aici”, i-a adresat Donald Trump președintelui Iohannis.



În replică, șeful statului român i-a mulțumit lui Trump pentru invitație și a precizat că „așteaptă cu interes” discuțiile bilaterale.

Anterior, șeful statului s-a întâlnit cu secretarul de stat Rex Tillerson


Discuţiile bilaterale dintre şeful statului român, Klaus Iohannis, şi preşedintele SUA, Donald Trump, discuţii care vor avea loc la Casa Albă, nu se vor finaliza cu un banal comunicat, ci cu o conferinţă de presă. Este pentru prima oară, din martie 2005, când un lider român se adresează presei acreditate la Casa Albă, împreună cu omologul său american. Unii analişti susţin însă că Donald Trump ar dori să profite de această conferinţă pentru a oferi explicaţii legate de declaraţiile fostului şef al FBI, James Comey.  Conferinţa de presă Iohannis-Trump este anunţată pentru ora 21.45, ora României. În martie 2005, Traian Băsescu şi George Bush au răspuns întrebărilor presei, în Biroul Oval.



Achiziţii de armanent de 9,3 miliarde de euro

În discursul pe care l-a ţinut acum câteva zile la Heritage Foundation, un important think-tank apropiat de administraţia Trump, șeful statului român a anticipat discuția cu omologul american: „Sunt fericit să pot împărtăşi povestea noastră de succes preşedintelui Trump, vineri, când vom avea convorbiri la Casa Albă. Întâlnirea noastră va fi importantă nu numai la nivel politic, ci va avea un impact pozitiv major asupra publicului român de acasă, asupra comunităţii româneşti din SUA, asupra comunităţilor de afaceri din ţările noastre şi asupra tuturor celor care au depus eforturi (…) pentru a face relaţia noastră mai solidă”.

Dincolo de această declaraţie, două sunt mizele majore din perspectiva preşedintelui României: aranjamentele de securitate cu SUA şi declaraţii, din partea liderului american, de susţinere a statului de drept. Un obiectiv comun sunt posibile achiziţii de armanent din Statele Unite, în condiţiile în care România şi-a majorat bugetul destinat Apărării la 2% din PIB şi o mare parte s-ar putea cheltui pe înzestrare. În martie, Parlamentul a aprobat opt programe majore de înzestrare, a căror valoare ar ajunge la 9,3 miliarde de euro. Printre acestea se află:

  • un sistem de apărare antiaeriană,
  • elicoptere de atac,
  • elicoptere de transport,
  • tancuri,
  • fregate modernizate, corvete şi încă cel puţin 24 de avioane F-16.

Doar sistemele de rachete pentru apărarea spaţiului aerian ar costa peste 6 miliarde de euro.

La 20 aprilie, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă – numit în funcţie de preşedintele Iohannis – a anunţat că România va achiziţiona rachete Patriot. Tot atunci, secretarul de stat în MApN, Florin Vlădică, a afirmat că s-a trimis o solicitare către Biroul de Cooperare în domeniul Apărării din România din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, prin care România se declară interesată să achiziţioneze rachete de tip Patriot, urmând ca cererea să ajungă la guvernul american. A urmat imediat o reacţie dură a liderului PSD, Liviu Dragnea: Ce nu mi-a plăcut a fost declaraţia şefului Statului Major care a anunţat deja că va achiziţiona rachete Patriot. Păi au finalizat procedurile? Nu e bine să aştepte derularea procedurilor, totuşi? E şeful Statului Major şi mă aştept la foarte multă rigoare”.



Iohannis, în contradicţie cu planurile lui Juncker

Șeful statului român a insistat, în întâlnirile de la Washington, că România se bazează pe alianța cu SUA și nu există alternativă la NATO. „Ţara mea e cea mai pro-americană ţară din Uniunea Europeană. Peste 70% dintre români, conform sondajelor, au sentimente pozitive faţă de SUA şi asta se traduce în acţiuni concrete”, a spus Iohannis, în alocuţiunea susţinută în cadrul dezbaterii „20 Years After – The Relevance of the Romanian – U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context”, organizată de Heritage Foundation. El vine astfel în contradicţie cu proiectele anunţate de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Acesta a declarat azi că Statele Unite “nu mai sunt interesate de garantarea securităţii Europei în locul nostru”, subliniind că blocul comunitar trebuie să depună eforturi pentru o mai mare cooperare în domeniul apărării şi securităţii între statele membre.

Se aşteaptă noi replici ale lui Trump către Comey

Până acum, preşedintele SUA a răspuns doar pe Twitter la acuzaţiile pe care i le-a adus fostul şef al FBI. “În pofida a atât de multe declaraţii şi minciuni, reabilitare totală şi completă… şi WOW, Comey scurge informaţii!”, a scris Trump pe Twitter. Trump a rupt tăcerea după audierea lui Comey cu un singur tweet, în care a reluat punctele evidenţiate de avocatul său anterior: preşedintele republican nu a fost anchetat şi Comey i-a cerut unui prieten al său, avocat, să divulge presei conţinutul notelor despre întâlnirile. Fostul director FBI James Comey a declarat joi în Senat că a luat ”drept o instrucţiune” afirmaţia prin care preşedintele Donald Trump şi-a exprimat speranţa că va abandona o anchetă cu privire la fostul consilier pe probleme de securitate naţională al acestuia Michael Flynn.


Cele mai citite

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Maratonul guvernării: au fost primele discuții tehnice, dezbaterile continuă joi

Discuțiile de până acum au fost „exploratorii”, fără nimic concret Comisia comună pentru realizarea programului de guvernare a avut miercuri, la Parlament, primele dezbateri tehnice,...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă