23.3 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialMacovei: Verdictul în cazul Voiculescu dovedește că avem în România judecători și...

Macovei: Verdictul în cazul Voiculescu dovedește că avem în România judecători și procurori profesioniști și integri

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, susține că verdictul de astăzi în cazul Voiculescu dovedește că avem în România judecători și procurori profesioniști și integri.

”În 2005 am pus bazele justiției independente în România. Iată că astăzi legea s-a aplicat și pentru Voiculescu, un politician toxic și influent. Verdictul de astăzi în cazul Voiculescu dovedește că avem în România judecători și procurori profesioniști și integri. În acest caz a existat un linșaj mediatic al trustului condamnatului Voiculescu împotriva judecătorilor și procurorilor, dar aceștia au dovedit că legea este egală pentru toți. Judecători și procurori curajoși au aplicat legea și astăzi au învins și sistemul corupt creat de Securitate”, scrie Monica Macovei într-o postare pe Facebook. 

Europarlamentarul PDL consideră că verdictul este și o lovitură pentru Guvernul Ponta care a fost adus și menținut la putere și de condamnatul Dan Voiculescu.

Monica Macovei salută decizia judecătorilor de a confisca bunuri ale lui Dan Voiculescu. 

”Directiva mea adoptată de UE privind confiscarea extinsă a bunurilor provenite din infracțiuni trebuie transpusă urgent și în România. Românii au nevoie de banii care le-au fost furați de infractori”, conchide Monica Macovei.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, vineri, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă