13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Fostul deputat PSD Cristian Rizea și un coleg de la PRU...

FOTO. Fostul deputat PSD Cristian Rizea și un coleg de la PRU stat cazați, 40 de zile, la un hotel din Vaslui fără să plătească. Paguba depășește 43.000

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, alături de un Ciprian Țîrdea, care au candidat anul trecut din partea PRU la alegerile parlamentare, vor fi daţi în judecată de administratorul unui hotel din Vaslui după ce aceştia au fost cazați, în timpul campaniei electorale, fără să achite serviciile hoteliere în valoare totală de peste 43.000 de lei, potrivit News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Hotelului Racova din Vaslui, cei doi politicieni au plecat fără să plătească pentru cazarea de care au beneficiat pe perioada a aproximativ 40 de zile. De asemenea, cei doi au semnat notele de plată de la resurant pe care, de asemenea, nu le-au achitat.

Suma totală pe care cei doi o au de plătit la hotelul din Vaslui se ridică la 43.220 de lei. Cea mai mare factură ca valoare, respectiv 40.803,99 lei, este pe numele lui Ciprian Ţîrdea, cel care, de altfel, a semnat majoritatea notelor de plată de la restaurant, unde politicienii au oferit mâncare şi băutură la zeci de persoane pe perioada desfăşurării campaniei electorale, potrivit sursei citate.

”Chiar în noaptea alegerilor, cei doi au plecat fără să anunţe pe nimeni, lăsând cheile de la camere fie în uşă, fie aruncate pe un pat. A doua zi, am reuşit să-i contactăm telefonic şi au spus că vor achita, apoi au început să paseze de la unul la altul, până nu au mai răspuns la telefon. În consecinţă, am luat legătura cu preşedintele partidului, domnul Diaconu, care, la fel, ne-a promis că se rezolvă ca, apoi, nici dumnealui să nu ne mai răspundă la telefon”, a declarat, marţi, pentru News.ro directorul Hotelului Racova din Vaslui, Răzvan Condurache.

Cristian Rizea a fost pus sub control judiciar pe 10 martie 2016, la o zi după ce Camera Deputaţilor a aprobat reţinerea sa, dar a respins cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive. Rizea trebuia să depună o cauţiune de 1,5 milioane de lei, în cadrul măsurii preventive.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă