25.4 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialFoarte puţini dintre răniţii implicaţi în carambolul de pe A2, produs în...

Foarte puţini dintre răniţii implicaţi în carambolul de pe A2, produs în luna noiembrie, au depus plângeri şi vor să participe la proces ca părţi vătămate

Răniţii în carambolul din luna noiembrie de pe Autostrada A2 mai au la dispoziţie mai puţin de două săptămâni pentru a formula plângeri, însă, prea puţine dintre cele 57 de persoane implicate în accident au realizat acest demers. Între timp, procurorul care instrumentează dosarul va cere o expertiză la Laboratorul Interjudeţean de expertize criminalistice, informează News.ro.

Procurorul de caz Cornelia Manea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, care instrumentează dosarul accidentului, a declarat, joi, că numărul celor care au depus plângere este ”foarte mic comparativ cu numărul autovehiculelor implicate în accident” şi că răniţii au, conform legii, termen de trei luni penrru a depune plângere.

”Persoanele rănite au la dispoziţie trei luni de la data săvârşitii faptei pentru a depune plângere. În acest interval s-au depus foarte puţine plângeri, sunt mai puţin de cinci. (…) Aşteptăm să se epuizeze  termenul în care pot să-şi manifeste voinţa de a participa în proces ca persoane vătămate. Este vorba despre o expertiză criminalistică care se face pe baza probelor din dosar, a măsurătorilor, a mijloacelor materiale de probă şi tinde la stabilirea dinamicii, nu la stabilirea stării tehnice a maşinilor”, a afirmat procurorul Cornelia Manea.

În dosarul accidentului produs pe 5 noiembrie pe Autostrada Soarelui 11 persoane au calitatea de suspect pentru infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Accidentul, soldat cu patru morţi şi 57 de răniţi, s-a produs, în luna noiembrie, la kilometrul 67, în zona localităţii Lehliu Gară, fiind implicate 33 de autoturisme.

Cele mai citite

BEC a decis anularea alegerilor pentru funcția de primar de la Costinești. Când va fi noul scrutin

Biroul Electoral Central (BEC) a anulat, marţi, alegerile pentru funcţia de primar în comuna Costineşti şi a dispus repetarea scrutinului pe data de 7...

Serbia semnează un nou acord cu UE

Marți, autoritățile de la Belgrad au încheiat un acord cu Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Frontex, pentru a întări...
Ultima oră
Pe aceeași temă