15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialElena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic, trimiși în judecată de DNA,...

Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic, trimiși în judecată de DNA, în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale din 2009. Reacția patronului EVZ, a fostului președinte Traian Băsescu și a Elenei Udrea

Elena Udrea și Ioana Băsescu au fost trimise în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA, în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale din 2009. Patronul EVZ, Dan Andronic, a fost de asemenea, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasăși favorizarea făptuitorului, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). 


UPDATE 14.00: Într-o intervenție telefonică la postul de televiziune B1, fostul ministru al Turismului a declarat că acest dosar a fost instrumentat astfel încât să prejudicieze imaginea sa cât și a fostului președinte Traian Băsescu. 

"Există acestă lege (nr. cea privind finanțarea partidelor) pe care procurorii o ignoră care spune clar că finanțarea în campanie de către persoane private sau firme care au un interes economic este contravenție. Dar dacă nu este așa și vrem neapărat să inculpăm politicieni, iai frate pe toți că nu numai Udrea a participat la campanii electorale.

Eu înțeleg că în țara asta cât există campanii în ultimii 10 ani unul singur a făcut asta și ală sunt eu. Cum puii mei se întâmplă chestia asta? Adică până la mine sau în paralel cu mine nu au mai fost lideri politici care să se ocupe de campanie?", a izbucnit Elena Udrea într-o intervenţie telefonică la B1TV.

UPDATE 13.10: Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a aflat că fiica sa și Elena Udrea au fost trimise în judecată de procurorii DNA, în timpul unei declarații de presă, la Parlament. 

"Nu știu încă, nu am ce să comentez, au fost puse sub învinuire demult (Ioana Băsescu şi Elena Udrea – n.r.). Asta e", a declarat Băsescu.


UPDATE 13.00: Dan Andronic a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că nu are ce comenta și că rămâne să-și dovedească nevinovația în instanță.

„Nu am ce comenta. Rămâne să demonstrăm în instanță. Eu habar nu aveam. Nu m-a chemat nimeni să-mi prezinte nimic, dar dacă asta este informația”, a fost prima reacție a lui Dan Andronic, la Antena 3.



 

Alături de aceștia au mai fost trimiși în judecată Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, și Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie ar fi fost realizată de Elena Udrea. Aceasta ar fi condus un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Udrea, care îndeplinea funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, l-ar determinat pe Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului, să ceară și să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăți comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plății unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare.

Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorități locale finanțate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile și telegondole, în cadrul programului “Schi in România”. În cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societățile comerciale depindea de deciziile ministrului care stabilea prioritatea plăților. În condițiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare și existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, societățile care executau lucrări depindeau de deciziile Elenei Udrea. Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plată a societăților, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare.

Astfel, Udrea Elena Gabriela i-ar fi indicat lui Nastasia Gheorghe atât suma pe care ar fi urmat să o solicite de la reprezentantul societății comerciale în schimbul asigurării finanțării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât și denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei).

În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri ar fi virat în contul firmei indicate, în două tranșe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deși societățile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie națională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale.

În realitate, suma de bani ar fi fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidați. În aceeași perioadă (octombrie – noiembrie 2009), Udrea Elena Gabriela l-ar fi determinat pe inculpatul Tarhon Victor, președintele Consiliului Județean Tulcea, să pretindă și să primească de la reprezentantul unei alte societăți comerciale (om de afaceri) suma de 691.029,63 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte și efectuarea la timp a plăților. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Județean Tulcea mai multe contracte finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri ar fi virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate suma totală de 691.029,63 lei. Nici de această dată, serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfășurate în favoarea aceluiași candidat.

În luna decembrie 2009, Ioana Băsescu, fiica președintelui României în funcție la acel moment, i-ar fi cerut lui Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an.

În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de  Wagner Silviu Ioan ar fi încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, prețul menționat în cuprinsul contractului fiind indicat de Băsescu Ioana care a și intermediat încheierea tranzacției.

În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-ar fi realizat plata sumei de 119.000 lei, diferența de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziția inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans. Și de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi și nu mai achiziționase niciodată publicitate de asemenea valoare).

La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă ar fi virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.

În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obținută în maniera de mai sus ar fi fost folosită în interes personal de inculpaţii Băsescu Ioana și Francesco Giovanni – Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba și a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

La data de 1 iulie 2009, Francesco Giovanni – Mario, acționând în calitate de administrator și unic asociat al unei firme, ar fi încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală și punerea la dispoziție de echipamente și aparatură audio-video.

Conform contractului, în schimbul acestor servicii societatea administrată de Francesco Giovanni – Mario ar fi încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Veniturile și taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declarațiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei și impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).

La instigarea Ioanei Băsescu, suma astfel obținută ar fi fost folosită de inculpatul Francesco Giovanni – Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 pentru alegerea președintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienței infracționale a banilor.

În perioada octombrie – noiembrie 2009, Băsescu Ioana l-ar fi determinat pe inculpatul Francesco Giovanni – Mario să realizeze operațiuni fictive prin care suma de 735.098 lei provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a fost transferată către trei firme, pentru a achita servicii prestate în cadrul campaniei electorale în favoarea unui candidat la alegerile prezidențiale. Transferurile ar fi fost intermediate de către Udrea Elena Gabriela și Băsescu Ioana, care i-ar fi comunicat lui Francesco Giovanni – Mario datele societăților către care urmau să fie efectuate plățile.

În plus, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Elena Udrea ar fi folosit suma totală de 305.118 lei în numerar, provenită din infracțiuni de corupție, pentru plata unor servicii de publicitate electorală, prin intermediul unor contracte fictive încheiate de persoane interpuse care nu au beneficiat în realitate de serviciile prestate.

Potrivit comunicatului DNA, la data de 22.09.2016, fiind audiat ca martor în prezentul dosar, Dan Andronic ar fi făcut mai multe afirmații nereale cu privire la împrejurările esențiale ale cauzei, prin care ar fi urmărit să îngreuneze tragerea la răspundere penală a Elenei Udrea și Băsescu Ioana.
Astfel, actualul patron EVZ ar fi susținut că suma de 668.304 lei primită în lunile noiembrie – decembrie 2009 de la două societăți administrate de Francesco Giovanni – Mario ar reprezenta prețul unor servicii de consultanță fără legătură cu campania electorală, că aceste servicii nu s-ar mai fi prestat, dar că nu ar fi putut restitui sumele încasate deoarece nu ar fi reușit să îl mai contacteze pe Francesco Giovanni – Mario.

Din probele administrate rezultă însă că cele două contracte ar fi avut un caracter fictiv, iar transferurile au fost realizate la cererea lui Udrea Elena Gabriela și Băsescu Ioana pentru plata serviciilor de consultanță politică prestate candidatului de către Dan Andronic și de o societate străină, iar după declanșarea cercetărilor, jurnalistul ar fi transmis copia unui contract către Băsescu Ioana, prin intermediul lui Udrea Elena Gabriela, pentru a fi folosit în fața autorităților, adaugă procurorii DNA.

Societățile administrate de Francesco Giovanni – Mario nu ar fi avut angajați, cifra de afaceri și obiectul de activitate nu ar fi implicat achiziția de servicii de consultanță, iar asociații și administratorul nu l-ar fi cunoscut pe Andronic Dan Cătălin. Totodată, după încasarea banilor, Andronic Dan Cătălin ar fi transferat către societatea străină de consultanță suma de 125.000 USD, reprezentând comision de succes pentru câștigarea alegerilor.

Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă