24 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialDuşa: Exerciţiile NATO unde vor participa și avioane F-16 nu au legătură...

Duşa: Exerciţiile NATO unde vor participa și avioane F-16 nu au legătură cu Ucraina

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a precizat, luni, că exerciţiile din spaţiul aerian românesc la care vor participa avioane americane F-16 nu au legătură cu situația din Ucraina, conform Mediafax.

"Începând din această săptămână vom avea exerciții comune, care nu au nicio legătură cu situația din Ucraina, pentru că ele au fost planificate de anul trecut, pe aviație de vânătoare și supraveghere aeriană. Avioane F-16 vor fi, începând din această săptămână, prezente la aceste exerciții", a menționat Dușa.

El a precizat că va avea o discuție telefonică, în cursul zilei de luni, cu secretarul Apărării, Charles Timothy Hagel, în care va discuta despre perspectivele NATO. "Voi aborda și subiecte ale parteneriatului România-Statele Unite și capabilități militare pe care va trebui să le avem în viitor în România, dar și în celelalte state care sunt granițe NATO și graniță a Uniunii Europene", a arătat acesta.

Întrebat dacă a cerut sprijin aerian pentru o escadrilă de avioane F-16 care să staționeze în România până în momentul în care armata română le va avea în dotare, el a spus: "O să am o discuție cu domnul Hagel pe subiecte care vizează supravegherea spațiului aerian, poliție aeriană, sisteme de apărare antiaeriană, sisteme de securitate pe Marea Neagră. Avioanele F-16 vor fi prezente la exerciții cu forțele aeriene române începând din această săptămână în România. Este un exercițiu planificat în anul 2013".

Întrebat dacă au existat zboruri ale unor avioane rusești în apropierea spațiului aerian al României, acesta a spus că "24 de ore din 24, aviația militară a forțelor aeriene supraveghează spațiul aerian al țării".

"Împreună cu forțele NATO, cu acel avion Awaks, de supraveghere aeriană, forțele aeriene române execută misiunea de supraveghere și a poliției aeriene", a arătat Mircea Dușa.

"Așa cum țările NATO, în teritoriul și în spațiul aerian al țărilor NATO, fac supravegheri aeriene și alte state, care nu sunt membre NATO, pe zonele unde nu încalcă tratatele internaționale, granițele și spațiul aerian al altor țări, fac supraveghere aeriană", a declarat ministrul Apărării.

Potrivit afirmațiilor sale, comenzile se dau de la centrul de coordonare NATO din Spania și misiunile se execută conform acestora. "Și alte state execută misiuni de supraveghere aeriană în spațiul aerian al statelor respective, așa cum și statele NATO execută misiuni de supraveghere aeriană. (…) Față de informația pe care a dat-o Bulgaria, este normal că dacă un avion de supraveghere aeriană sau de cercetare electronică e pe spațiul Mării Negre sunt alertate toate forțele aeriene din statele membre", a explicat Dușa.

Duminică, Duşa declara că mai multe avioane americane F-16 vor veni săptămâna viitoare în România pentru a participa la exerciţii în spaţiul aerian românesc şi vor rămâne o perioadă destul de lungă.

Cele mai citite

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă