10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO+VIDEO. Premieră în istoria relațiilor bilaterale SUA-România: Armata americană a trimis în...

FOTO+VIDEO. Premieră în istoria relațiilor bilaterale SUA-România: Armata americană a trimis în Constanța sistemul de rachete Patriot, care va fi folosit într-un exercițiu militar la Capu Midia

Forțele Terestre ale Statelor Unite au expediat în România un sistem de rachete antiaeriene Patriot, care va fi utilizat într-un exercițiu militar împreună cu unități subordonate Statului Major al Forțelor Aeriene ale României.

Doar 72 de ore le-au fost necesare militarilor americani din momentul primirii ordinului și până la expedierea sistemului de rachete, pe calea ferată, din Germania în România. Bateria antiaeriană Delta devine astfel primul sistem Patriot care ajunge în România, în întreaga istorie a relațiilor bilaterale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, Patriot Shock V este un exerciţiu româno-american la care participă o baterie de rachete HAWK PIP III R, a României, şi un sistem Patriot american. Cele două detașamente militare vor acționa conform unui scenariu fictiv de apărare antiaeriană.

Exercițiul se desfășoară în perioada 1 – 12 noiembrie 2016 în poligonul Capul Midia din județul Constanța.


Citește și: Un sistem de rachete Patriot va fi mutat din Germania în România

La începutul lunii noiembrie, aproximativ o sută de militari americani vor participa la un exercițiu împreună cu alți o sută de militari români. Generalul Timothy McGuire susține că astfel de aplicații consolidează capacitatea de reacție rapidă.


Informația legată de trimiterea unui sistem Patriot al SUA în România era cunoscută, de câteva luni, la nivelul liderilor NATO. În luna iunie 2016, ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, anunța că SUA vor trimite sisteme Patriot în Polonia, România și Turcia, în cadrul măsurilor de contracarare a provocărilor venite din partea Rusiei în estul Europei.

Rachetele Patriot ar urma să contribuie “la protejarea teritoriilor țărilor NATO și a populațiilor lor”, preciza ministrul Cavusoglu.

Sistemele de rachete sol – aer Patriot, produse de firma americană Raytheon, se află în dotarea curentă a trupelor SUA, a unor aliați din NATO precum și a Israelului.


Citește și: NATO își crește influența în estul Europei. Exercițiu cu 3500 de militari în Germania, cu participarea unor țări apropiate Rusiei

Peste 3500 de militari din țări NATO și partenere finalizează, în Germania, un exercițiu multinațional coordonat de Forțele Terestre americane din Europa.

Exercițiul, denumit Combined Resolve VII, se desfășoară în complexul de poligoane militare Grafenwoehr și Hohenfels din sud-estul Germaniei.


Trimiterea de sisteme Patriot spre estul Europei, în țări care până acum nu beneficiau de asemenea echipamente militare, vine să sporească protecția flancului estic al NATO.

În replică, oficiali de la Kremlin au subliniat în mod repetat că suplimentarea efectivelor și armamentelor americane din estul Europei va genera contramăsuri din partea Rusiei.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...
Ultima oră
Pe aceeași temă