13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAndrei Pleșu: Programul de guvernare are gustul unei savarine de carton, dar...

Andrei Pleșu: Programul de guvernare are gustul unei savarine de carton, dar merge mai departe

Scriitorul Andrei Pleșu a scris, într-un editorial pe blogurile Adevărul, că programul de guvernare gândit ca ”România să prospere şi tot românul să fie bine” (Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, Actul III, scena 6) avea alte scopuri, în beneficiul câștigătorilor.

"Scopuri ”omeneşti”, utile pentru ”noi şi-ai noştri”, mici aranjamente care să-i pună la adăpost de procese (şi la o adică de pedepse), mici manevre – nu prea discrete – care să-i apere pe ei, pe prietenii, pe sponsorii, pe rudele, pe şefii şi pe subordonaţii lor de neplăceri ”meschine”, cum ar fi, de pildă, anularea titlurilor de ”doctor”, invocarea ”abuzului în serviciu” pentru mici – şi fireşti – găinării de duzină, bîrfa răutăcioasă în jurul unor fatale slăbiciuni omeneşti, cum ar fi promovarea la rang de ministru a unor dudui zglobii, fidele şi poliglote, cu mare experienţă administrativă ca secretare de şcoală generală sau ca primari cu centură neagră, pendulînd între Vadim Tudor, Gigi Becali şi L.Dragnea", a scris scriitorul.

Pleșu ironizează "generozitatea" programului de guvernare al PSD, însă punctează că celălat program, creat în beneficiul social-democraților "merge binișor".

"Că programul generos de guvernare avea gustul unei savarine de carton era uşor de anticipat. Dar programul celălalt (nu prea bine ascuns) a mers binişor, cu o mică bîlbîială, în ianuarie, cînd s-a încercat validarea furtivă a Ordonanţei 13. Dar putem fi încă încrezători în limitarea drastică a pragului pentru abuz în serviciu, în oarecari perspective pentru amnistieri şi graţieri, iar, de curînd, în reamenajarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), în aşa fel încît lucrările (false) de doctorat ale unor personalităţi de vîrf ale partidului să nu mai fie contestate de tot soiul de răuvoitori.

Miniştrii de resort au limitat (”îmbunătăţind”) atribuţiile CNATDCU, provocînd cîteva demisii ”utile” (în primul rînd pe aceea a dlui academician Marius Andruh, care condusese competent şi onest instituţia reformată salutar de fostul ministru Mircea Dumitru) şi îngropînd totul în cantitate (de o calitate discutabilă): au apărut brusc 140 de noi membri (!), iar Consiliul General al comisiei a fost ”îmbogăţit” cu 8 inşi, oameni ”de dialog”, oameni de înţeles…

În felul acesta, cei care au avut proasta inspiraţie să semnaleze infracţiunile academice ale dlor Ponta, Oprea, Tobă, Pandele şi Negoiţă au fost sancţionaţi. (Dl profesor Mircea Bob, de pildă, de la Cluj). Dna Ecaterina Andronescu, mămica patrioţilor care copiază, fură şi inventează Academii alternative a învins încă odată! Nu vreau să mă refer la numele noilor veniţi în CNATDCU. Pe cei mai mulţi dintre ei, chiar dacă reprezintă domenii de care nu sunt întru totul străin, nu-i cunosc. Nu pot, totuşi, să nu contemplu cu perplexitate, prospeţimea pe care o va aduce în instituţie dl academician Al. Boboc, absolvent de filozofie din anii `50, criticul cel mai avizat, din unghi materialist-dialectic, al filosofiei contemporane occidentale, auutor al unor traduceri din germană, celebre pentru comicele lor contra-sensuri…", a scris Pleșu. 

Întregul material poate fi citit aici.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă