23.5 C
București
vineri, 12 iunie 2026
AcasăVideoVIDEO. Un bărbat american a fost judecat în Germania, fiind acuzat că...

VIDEO. Un bărbat american a fost judecat în Germania, fiind acuzat că a ucis o turistă

Un bărbat american a fost judecat luni, 19 februarie, în Germania, fiind acuzat că a ucis o turistă și a rănit grav o alta într-un atac comis în iunie anul trecut, în apropierea faimosului castel Neuschwanstein.

O femeie în vârstă de 21 de ani de atunci, care fusese transportată la spital cu elicopterul, a murit în cursul nopții din cauza rănilor grave suferite, în timp ce însoțitorul ei, în vârstă de 22 de ani de atunci, se afla încă în spital, a anunțat atunci poliția locală într-un comunicat.

Potrivit unui purtător de cuvânt al tribunalului din orașul Kempten (sud), acuzatul, identificat doar ca Troy B. și în vârstă de 30 de ani la momentul crimelor, „ar fi împins una dintre victime în defileul Poellat”.

Purtătorul de cuvânt Ferdinand Siebert a declarat reporterilor că acuzatul ar fi atacat apoi a doua victimă.

„El ar fi strangulat-o până când aceasta a ajuns în stare de inconștiență, apoi a violat-o și, în cele din urmă, a împins-o, de asemenea, în defileul Poellat. Prima victimă a supraviețuit din fericire cu răni la cap și escoriații, dar cea de-a doua victimă a murit din cauza rănilor suferite în cădere în aceeași zi,” a transmis Siebert.

Suspectul a fost arestat la scurt timp după aceea, în urma unei ample operațiuni de poliție.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Ploile amână redeschiderea Transfăgărășanului

Meteorologii avertizează că în zona înaltă a Munților Făgăraș sunt posibile cantități importante de apă, de peste 60 de litri pe metru pătratȘoferii care...

City a primit refuzul anului! Nottingham cere o sumă care poate rescrie istoria Premier League

Manchester City încearcă să-l transfere pe Elliot Anderson, însă Nottingham Forest a respins deja o ofertă de 139 de milioane de euro.Manchester City este...

Fost angajat xAI dă în judecată compania lui Musk și susține că a fost concediat după avertismente privind riscurile AI

Procesul a fost înregistrat într-un moment sensibil pentru imperiul de afaceri al lui Elon Musk, cu puțin timp înainte de un eveniment financiar major...
Ultima oră
Pe aceeași temă