15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaVIDEO - Șeful Wagner: "Bakhmut este practic înconjurat"

VIDEO – Șeful Wagner: “Bakhmut este practic înconjurat”

Trupele rusești și mercenarii închideau vineri ultimele căi de acces către orașul ucrainean asediat Bakhmut, în pragul primei victorii majore a Moscovei în jumătate de an, după cele mai sângeroase lupte din timpul războiului.

O înregistrare video difuzată de șeful armatei rusești private Wagner arată luptătorii săi în interiorul orașului Bakhmut, care a fost distrus de explozii și transformat în ruine. Reuters a verificat locația înregistrării video, dar nu a putut verifica independent data.

Într-o altă înregistrare video publicată vineri, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că îi cere președintelui Volodymyr Zelenski să ordone evacuarea Bakhmut pentru a salva viețile soldaților ucraineni, adăugând că, orașul a fost practic înconjurat – cu o singură rută de ieșire special deschisă pentru trupele ucrainene.

Din clădirile vizibile, Reuters a stabilit că imaginile au fost filmate într-un sat aflat la 6 km nord de centrul orașului Bakhmut.

Un comandant adjunct din cadrul Gărzii Naționale a Ucrainei, vorbind la Radio Ucraina, a calificat situația drept “critică”.

Jurnaliștii Reuters la vest de oraș au văzut ucraineni săpând noi tranșee pentru pozițiile defensive de acolo, în timp ce locuitorii din satele din apropiere își părăseau casele.

Comandantul unei unități ucrainene de drone aflate de luni de zile în interiorul orașului a declarat că i s-a ordonat să se retragă.

Victoria în Bakhmut, cu o populație de aproximativ 70.000 de locuitori înainte de război, ar oferi Rusiei primul “premiu” major al unei ofensive de iarnă costisitoare, după ce anul trecut a chemat sute de mii de rezerviști la luptă.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă