Într-o sală de sport din Havana, unde răsună loviturile mănușilor în sacii de box, nouă familii cubaneze supraviețuiesc de aproape trei ani printre cartoane și cearșafuri vechi, o situație agravată de criza profundă prin care trece insula, scrie AFP.
Ceea ce trebuia să fie o cazare temporară de 15 zile, după prăbușirea parțială a clădirii în care locuiau, s-a transformat într-o ședere pe termen nedeterminat în sala polivalentă Jesús Montané, din cartierul San Isidro — un spațiu destinat boxului, transformat în adăpost.
Promisiunile repetate ale autorităților privind relocarea nu s-au concretizat niciodată. Dayana García, o mamă de 35 de ani care locuiește acolo, consideră „foarte dificilă” posibilitatea de a primi o locuință, „în condițiile actuale din țară”.
Insula, cu o populație de 9,6 milioane de locuitori, traversează o gravă criză economică și energetică și se confruntă cu un deficit de peste 900.000 de locuințe.
Cearșafuri susținute de cabluri și bețe, cartoane și mobilier vechi delimitează „casele” improvizate de zona sportivă, fără a izola zgomotul sau privirile celor care intră în clădire.
Felicia Crespo, o casnică în vârstă de 57 de ani, s-a instalat lângă intrarea în hală. Un pat metalic, un aragaz cu cărbuni, câteva electrocasnice așezate pe un suport improvizat, două fotolii și un scaun din lemn reprezintă aproape toate bunurile sale.
Instalația electrică este precară: cablurile traversează podeaua și se ramifică spre fiecare spațiu ocupat de familii. Apa, folosită la comun, provine dintr-un rezervor pe care locatarii îl consideră insalubru.
„Nu o poți bea”, spune Crespo pentru AFP. „Este bună doar pentru spălat și curățenie.”
„Nu suntem animale”
De la ora opt dimineața, sala se umple de activitate. Copii și tineri se antrenează, aleargă și strigă pe culoarele formate între locuințele improvizate. Odihna devine imposibilă.
La lipsurile materiale se adaugă și problemele sanitare. Plosnițele, șobolanii și umezeala fac parte din viața de zi cu zi.
„În realitate, acesta nu este un loc pentru a locui (…) sunt șobolani, sunt pisici, nu este un spațiu potrivit pentru oameni”, spune Crespo, în timp ce un funcționar distribuie prânzul familiilor adăpostite.
Într-o găleată de plastic fără capac sunt serviți orezul și fasolea, iar carnea tocată este adusă într-o pungă de nailon. Cu un gest resemnat, femeia împarte mâncarea vecinilor.
„Asta nu e viață, nu suntem animale”, se plânge ea.
În partea din spate a sălii locuiește Dayana García, care își crește singură cei trei copii. Cea mai mică dintre fete, care are aproape trei ani, s-a născut chiar acolo.
Condițiile de trai și-au pus amprenta asupra sănătății familiei.
„Fetița s-a îmbolnăvit de mai multe ori, la fel și băiatul, din cauza umezelii. De fapt, băiatul are o leziune la plămânul drept”, explică femeia.
Lipsa igienei și-a lăsat urmele și asupra propriei sale sănătăți.
„Am o infecție fungică”, spune García, arătând leziunile care i s-au extins pe față, brațe și picioare.
Fără speranță
„Nu mai văd nicio posibilitate de schimbare, pentru că nu vine nimeni aici. Nu vine nimeni de la guvern, nimeni de la autoritatea pentru locuințe (…) nici măcar să vadă dacă suntem vii sau morți”, afirmă García.
„În acest moment nu mai am nicio speranță că voi primi ceva, o casă.”
Sub acoperișul de zinc al sălii, căldura este sufocantă. În contextul penelor de curent care pot depăși 24 de ore, provocate de lipsa combustibilului, și al lipsei ventilației, clădirea devine aproape nelocuibilă în mare parte a zilei.
„Este ca o saună”, rezumă Orestes Zambrano, un paznic de 63 de ani care locuiește și el acolo.
Între timp, sportivii își continuă antrenamentele aproape indiferent la familiile care trăiesc printre ei.
„La început era ciudat, dar ne-am obișnuit cu faptul că aici locuiesc oameni”, spune Radamés Castillo, unul dintre antrenorii de box.
În același loc în care se formează viitori boxeri, aceste familii duc propria lor luptă, fără arbitru și fără limită de timp: să reziste fără intimitate, fără odihnă și fără speranța unei locuințe.
„Ce putem face? Nimeni de aici nu știe ce să facă. Nimeni nu știe unde să meargă”, concluzionează Zambrano.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.
