16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăVideoMii de persoane manifestă în Australia pentru reforma drepturilor populației indigene

Mii de persoane manifestă în Australia pentru reforma drepturilor populației indigene

Mii de persoane s-au adunat duminică în Australia pentru a susține o campanie de recunoaștere a populației indigene a țării în constituție, înaintea unui referendum de la sfârșitul acestui an, după o recentă scădere a sprijinului pentru schimbare, potrivit Reuters.

Referendumul, care va avea loc în perioada octombrie-decembrie, urmărește să modifice constituția și să înființeze un organism consultativ, numit Indigenous Voice to Parliament, pentru a oferi aborigenilor și locuitorilor din strâmtoarea Torres un cuvânt de spus direct în politicile care îi afectează.

Yes23, grupul din spatele a peste 25 de mitinguri la nivel național, a declarat că mulțimea din Sydney era în jur de 3.000 și că se așteaptă ca până la 25.000 de persoane să participe în total.

Mii de persoane au manifestat în Australia pentru susținerea populației indigene, dintre toate etniile ce populează zona

„Cred că este o oportunitate grozavă pentru toți australienii să sprijine ceva care va face această țară mai bună și în special pentru indigenii care o merită”, a spus Jason Howard, care a participat la mitingul de la Sydney.

„Vedem hinduși, evrei, sikh, musulmani, catolici, anglicani – toți adunându-se și susținând acest lucru, ceea ce pentru mine, ca descendent al migranților”, a spus Shireen Morris, un avocat constituțional la miting.

Australienii indigeni, care reprezintă 3,8% din populație, se confruntă cu dezavantaje, inclusiv discriminare, rezultate precare în sănătate și educație și rate ridicate de încarcerare.

Australienii se adună pentru a sărbători ziua națională

Australienii s-au reunit în capitalele de stat, pe plaje și în portul Sydney joi (26 ianuarie) pentru a sărbători ziua națională a Australiei, în timp ce alții s-au adunat în sprijinul indigenilor.

Vorbind la o ceremonie de ridicare a drapelului, dar și de acordare de cetățenie în capitala Australiei, Canberra, prim-ministrul Anthony Albanese a onorat poporul indigen al națiunii, care a ocupat pământul de cel puțin 65.000 de ani.

Australienii serbează ziua națională, dar au transmis prin premier și un mesaj de reconciliere și apreciere pentru populația indigenă

„ Să recunoaștem cu toții privilegiul unic pe care îl avem de a împărtăși acest continent cu cea mai veche cultură continuă din lume”, a spus Albanese.

Ziua Australiei de anul acesta vine în vreme ce guvernul de centru-stânga al Partidului Laburist al lui Albanese plănuiește un referendum pentru recunoașterea populației indigene în constituție și pentru a solicita consultarea acestora cu privire la deciziile care le afectează viața.

Nord-vestul Australiei se confruntă cu o criză de inundații rară

Nord-vestul Australiei se confruntă cu o criză de inundații 100 de ani, care a blocat multe comunități și a determinat sute de evacuări, au declarat autoritățile.

Criza din Kimberley – o zonă din statul Australia de Vest de mărimea Californiei – a fost declanșată săptămâna trecută de sistemul meteorologic sever Ellie, un fost ciclon tropical care a adus ploi abundente.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă