20.4 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăVideoCel puțin opt morți în explozia unui terminal petrolier din Guineea

Cel puțin opt morți în explozia unui terminal petrolier din Guineea

Sunt cel puțin opt morți și 84 de persoane au fost rănite, în urma unei explozii, la un terminal petrolier din Guineea, din capitala Conakry, luni dimineața (18 decembrie), a declarat un ofițer superior de poliție, adăugând că incendiul a fost ținut sub control, potrivit Reuters.

Explozia a zguduit districtul administrativ Kaloum.

Aceasta a distrus ferestrele mai multor case din apropiere și a forțat sute de oameni să fugă, potrivit unui martor Reuters.

O coloană groasă de fum era încă vizibilă după ce pompierii au ținut focul sub control. Școlile au fost închise și oamenii au fost îndemnați să stea acasă. Amploarea deteriorării terminalului este neclară. Guineea nu este un producător de petrol și nu are capacitate de rafinare a petrolului.

Importă produse rafinate, care sunt în mare parte depozitate în terminalul Kaloum și distribuite prin camioane în toată țara. Originea incendiului este necunoscută, a precizat guvernul într-un comunicat.
Se va demara o anchetă pentru a stabili cauza și a stabili cine ar putea fi vinovați.

Al doilea rezervor de combustibil erupe ca o minge de foc în Cuba

O explozie a avut loc duminică (7 august) la un al doilea rezervor de combustibil din principala unitate de stocare a petrolului din Cuba, care a luat foc de vineri (5 august), omorând un pompier și făcând ca alte 16 persoane să fie date dispărute.

Imagini de la guvernul cubanez arată momentul în care un al doilea rezervor de petrol erupe într-o minge de foc, trimițând o coloană uriașă de fum negru în portul Matanzas cu super-cisterne, aflat la 60 de mile est de Havana.

Un rezervor de combustibil din Cuba ce a explodat a făcut ca focul să se răspândească la tufișurile din jur

Guvernatorul din Matanzas, Mario Sabines, a spus că explozia a scos tot combustibilul, răspândind focul prin tufișurile din jur.

Un fulger a aprins vineri (5 august) două din cele opt rezervoare de stocare din portul cu super-cisterne. Agenția de presă cubaneză ACN a raportat că incendiul asupra primului tanc este sub control.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

David Popovici a strâns 160.000 de euro în 10 zile pentru copii cu nevoi speciale!

David Popovici, dublu campion mondial și campion olimpic la înot, a strâns în doar 10 zile peste 160.000 de euro pentru a susține construirea...

Fost primar trimis în judecată pentru că a încasat salarii de zece ori mai mari

Raul Bocșe, fostul primar al comunei Câmpani, din județul Bihor, a fost trimis în judecată de DNA, pentru abuz în serviciu. Acesta este acuzat...

Cum și de ce apare anxietatea în rândul tinerilor

Anxietatea este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală, care nu afectează doar adulții, ci și tinerii. Studiile recente au evidențiat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă