19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTimpul LiberIulie 2023: Vara TM2023 continuă în ritm de teatru, dans și cinema

Iulie 2023: Vara TM2023 continuă în ritm de teatru, dans și cinema

Un vis devenit realitate, Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 aduce în această lună o personalitate absolută și un moment de vârf al programului cultural din acest an, pe lângă un festival de film deja îndrăgit, spectacole de teatru inedite și fascinante, ale unor trupe de teatru marcante atât din Timișoara, cât și din țară, mai multe evenimente de arte vizuale și sculptură, plus o expediție maritimă, acum în drum către Elefsina, colegă ECoC din Grecia în acest an.

Începem cu mult așteptatul moment al lunii, care va avea loc în trei reprezentații, pe 20 iulie de la ora 19:00 și pe 21 iulie, de la orele 16:00 și 19:00: Comedie infernală/ The infernal comedy, avându-l ca protagonist pe celebrul actor John Malkovich, dublu nominalizat la Oscar, la Globurile de Aur și la premiile BAFTA.

Teatrul Național din Timișoara continuă deci Anotimpurile FEST-FDR cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timișoara și un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii.

Comedie infernală este un spectacol pe care autorul său, Michael Sturminger, care semnează și regia artistică, l-a scris special pentru celebrul actor, construind un dialog între limbajul vorbit și cel cântat iar universul sonor este punctat de muzica lui Vivaldi, Mozart, Beethoven, Haydn, Weber, Gluck și Boccherini și susținut de sopranele Susanne Langbein și Chen Reiss și de renumita orchestră Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselbock, creator al conceptului muzical al spectacolului.

Continuăm cu a zecea ediție a festivalului de film Ceau, Cinema! care își va deschide porțile cu un cine-concert.

Astfel, pe 12 iulie, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, veţi putea descoperi o capodoperă a cinematografiei norvegiene din perioada mută: Petrecerea de nuntă din Hardanger / The Bridal Party in Hardanger / Brudeferden i Hardanger (1926), realizat de Rasmus Breistein.

Filmul va beneficia de o coloană sonoră inedită, realizată și interpretată live de artistul timișorean Petre Ionuțescu, cunoscut sub numele de scenă Trompetre. În aceeași zi va avea loc și o lansare de carte: Ceau, Cinema! Din spatele scenelor.

Tot din categoria cinematografiei, dar în altă manieră, în cadrul proiectului Ne vedem la cinema?! – Rolul cinematografelor de artă şi al festivalurilor de film în epoca platformelor online, un program finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene, Asociația Pelicula Culturală organizează patru paneluri de discuţii despre finanţarea festivalurilor de film, despre atragerea publicului la festivaluri, despre rolul cinematografelor în epoca platformelor şi despre importanţa programelor de educaţie cinematografică.

Pe 13 iulie vor putea fi vizionate filmele din competiția Ceau, Cinema!: Victimă, o dramă plină de suspans despre o femeie care își caută dreptatea într-o societate rasistă, sfâșiată între familie și căutarea adevărului; Pâine și Sare, un film inspirat din evenimente reale și jucat de actori neprofesioniști și Gritt, un film despre artista Gritt care se luptă pentru relevanță și apartenență într-o societate neprimitoare, dar apoi trece printr-un proces de radicalizare în numele artei. Secțiunea Focus Norvegia și filmele Eclipsa, Cel mai tare șef și Încă două lozuri, printre altele,vor mai putea fi urmărite în programul festivalului.

Încă un eveniment de top al iunii iulie este spectacolul Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte, care va avea loc între 25 iulie și 30 iulie.Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte este un spectacol de teatru cu marionete gigantice și muzică live.

Având ca inspirație povestea omonimă culeasă de Petre Ispirescu în anul 1862, spectacolul redă o poveste a supranaturalului folcloric românesc, despre filosofia mitologică, nemurire, fericire, viață și moarte.

De la personajele mitologice specifice basmelor românești și până la aranjamentul publicului, spectacolul reușește să pună în valoare cunoscutul basm românesc cu toate subînțelesurile sale, dar și să aducă în prim-plan importanța interpretării lui în contemporaneitate.

Organizat de Asociația Prin Banat, spectacolul Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte este unul dintre momentele principale ale Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

În ordine cronologică, programul cultural al lunii iulie conține spectacole de circ și dans, filme de artă, piese de teatru, expediții maritime și expoziții de sculptură.

Astfel, pe 6 iulieLe Plus Petit Cirque du Monde, o importantă companie de circ și dans din Franța prezintă în Piața Traian, împreună cu renumita companie de dans contemporan Unfold Motion, un spectacol ca un laborator în care inițiativele artistice, urbane și civice se reunesc pentru beneficiul și îmbogățirea tuturor.

Tot pe 6 iulie, la Cinema Victoria, Bienala de artă contemporană Art Encounters 2023 prezintă o selecție de filme de artă care urmăresc firele narative ale ediției intitulate My Rhino is Not a Myth: Streams of Navigation | Bienala Art Encounters 2023. De asemenea, Asociația Antagon va prezenta pe 6 iulie cel de-al cincilea showcase Muzicon cu Generale si OCVCP la Codru Urban Garden (Cazarma U).

În ziua de 7 iulie se încheie Atelierul de arhitectură printr-un workshop în Casa de rugăciune a Sinagogii din Fabric, aducând și un vernisaj aniversar The Secret Garden: Wonder and Reverence for the Natural World, la Pepiniera.

1306 plante pentru Timișoara din Piața Victoriei. Tot pe 7 iulie, Teatrul German de Stat din Timișoara propune evenimentul Destine Dunărene, un altfel de tur ghidat al capitalei Banatului.

În cadrul acestui tur al orașului, ghidat de actori, publicul se va întâlni cu personalități din diferite epoci ale istoriei Timișoarei, despre care va afla detalii până acum necunoscute și neobișnuite, atât din viețile lor, cât și din istoria orașului.

Tot pe 7 iulie se închide și expoziția Distant realities / Realități îndepărtate, o expoziție suprarealistă a artistei Tincuța Marin, curatoriată de curatorul britanic Mark Gisbourne și expusă în cadrul Galeriei Jecza. Atelier dedicat mamelor refugiate din Ucraina și copiilor lor, O estetică a (im)perfecțiunii va avea loc de asemenea pe data de 7 iulie la Casa Tineretului.

Festivalul Impuls organizat în Cartierul Fabric, început pe 22 iunie, se încheie pe 7 iulie cu o redefinire a imaginarului comun despre oraș și locuitorii lui și cu conectarea dincolo de bariele sociale și geografice.

Un festival complex de artă stradală, cu spectacole multimedia, reprezentanții de circ și dans contemporan, ateliere de circ, dans imersiv, ateliere de arhitectură participativă dar și un concert extraordinar al formației Josef Josef încheie evenimentul, cu speranța continuității și în sezonul viitor.

Trupa aduce un concert de muzică klezmer și muzică țigănească în Piața Traian, în prezența Erik Slabiak, fondatorul grupului Les Yeux Noirs, care în 2019 începe o nouă aventură muzicală alături de alți cinci muzicieni, sub denumirea de Josef Josef. De la compoziții originale și melodii tradiționale la cântece idiș și țigănești, amestecate cu ritmuri actuale, repertoriul celor de la Josef Josef este o adevărată călătorie muzicală în zona Balcanilor și a Europei de Est, în inima culturii evreilor și romilor.

Tot în Piața Traian, între 7 și 8 iulie va avea loc Fabricultura, un mic festival prin care vom redescoperi farmecul cartierului Fabric prin sculpturi mărețe din lemn reciclat, elemente vizuale cutting-edge și realitate augmentată.

De asemenea, suntem invitați să ne delectăm cu bunătățile culinare și ospitalitatea negustorilor de Traian.

Din categoria invitaților UVT, laureați ai Premiului Nobel, un eveniment important pentru Timișoara va avea loc între 6 și 7 iulie în Aula Magna al Universității de Vest din Timișoara: conferința economistului Eric Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007, cu titlul Financial crises: why they happen and what to do about them, moderată de redactorul-șef al publicației Forbes România, Ionuț Bonoiu, o voce importantă a presei din domeniul analizei financiare și economice, publicist cu vizibilitate al mediului public românesc.

Ziua de 8 iulie aduce primul spectacol din stagiunea de vară de la Teatrul Basca, Casa cu maimuțe, un spectacolul de teatru care îşi propune să exploreze diverse poveşti ale cartierului Fabric din Timişoara, pornind de la legende urbane cât şi materiale documentar şi de arhivă. Având ca fundal clădirile istorice ale cartierului Fabric, în special Palatul Ştefania, cunoscut drept „casa cu maimuţe” datorită celor patru statui de pe faţadă, spectacolul se axează în special pe relaţia dintre indivizi cât şi relaţia acestora cu istoria. Acest spectacol poate fi vizionat și pe data de 20 iulie.

 Între 8 și 9 iulie va avea de asemenea loc un Atelier de design sustenabil organizat de echipa HEI – House of European Institutes, prin care sunt invitate creatoare, meșteșugărese contemporane și designerițe de produs din Timișoara.

Din sectorul dansului contemporan, ziua de 9 iulie încheie Școala de vară de dans contemporan, ce reunește la Timișoara tineri pasionați de dans contemporan din regiune și din țară, într-un mediu creativ și formativ.

Asociația Noi Re-Creăm va prezenta spectacolul celor 30 de tineri pasionați de dans contemporan care au colaborat timp de 10 zile sub îndrumarea coregrafilor Lavinia Urcan și George Pleșca. Tot pe 9 iulie va vea loc și piesa Ce-am avut. Ce ne-au dat, o cercetare artistică / documentară a fenomenului migranților și a valurilor de refugiați care au ajuns în România nu doar recent, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, ci și în ultimii ani. Textul vorbește despre migrație și destinele refugiaților, având la bază istorisiri reale scrise de dramaturgi români și ucraineni. Muzica și coregrafia spectacolului sunt semnate de artiști din Ucraina, care s-au alăturat echipei de la Teatrul Basca.

În aceeași dată se va închide Circular Catalysts, un program menit să genereze noi colaborări între designeri, artiști și meșteșugari români și britanici și să faciliteze conversații fertile în jurul practicilor și proceselor de producție sustenabile.

Ziua de 10 iulie este și ultima zi în care mai puteți vizita Laboratoarele memoriei la Casa cu iederă, un concept inițiat de Renée Renard în 2017 și care pornește de la premisa că orice spațiu (natural sau construit de om) este nu doar un martor tăcut și mereu prezent al existenței umane, ci și un complex colaj de istorii și întâmplări, un adevărat depozitar al memoriei. Noua serie de Laboratoare ale memoriei în care sunt prezentate poveștile caselor din Timișoara a prezentat misterioasa Casă cu iederă, mulți ani inaccesibilă pentru public. Continuând periplul prin luna iulie, George Pleșca, din compania de dans Contemporary Creative Dreamers din București, vine la Timișoara cu un spectacol de dans contemporan în premieră, What remains, o producție originală dedicată Cadre&Forme 2023, care va avea loc la Casa Tineretului pe data de 11 iulie.

Până pe 14 iulie mai aveți timp pentru a vizita proiectul HIPERESTEZIA de la Bastion 2, care abordează interferența dintre cunoașterea lumii în sens clasic și impactul artei tehnologice ce aduce cu sine o experiență îmbogățită a simțurilor. Tot în 14 iulie, de la ora 20.00, sunteți invitați la un spectacol de dans inedit la Teatrul Basca, My invisible noisy inside, un performance de dans contemporan, o declarație a dualității umane și o analiză personală a tot ceea ce este vizibil și invizibil. Între 14 și 15 iulie va avea loc la Casa Tineretului și un workshop susținut de Vittoria de Ferrari Sapetto care își începe propria cercetare prin aprofundare a diferite tehnici de dans și a artelor marțiale.

Ziua de 15 iulie aduce TURNUL #urmatorulnivel [VR], prin care publicul este invitat să vizioneze această producție folosind tehnologia VR și să exploreze interiorul Turnului de Apă din Iosefin, locul în care s-a filmat spectacolul.

Între 12 și 15 iulie vor avea loc două evenimente inedite pentru Timișoara, două spectacole în regim live streaming, unul din Elefsina, Grecia și altul din Patras, care pot fi urmărite și folosind aplicația Spotlight Timișoara pe ehipamente VR cu acces liber. Tot la Elefsina, inedita expediție maritimă SEA 2023 Circumeuropa va prezinta expoziția fotografului grec Nikos Economópulos.

Înapoi în Timișoara, dar tot în regim VR, pe 16 iulie poate fi urmărit Copacul #treeoflife.inc [VR], un spectacol marca Teatrul Basca, în regia lui Alexandru Mihăescu. Tot din cadrul artelor performative, între 10 și 16 iulie, artista interdisciplinară, performerul , compozitoarea și autoarea Oana Hodade vă invită la o plimbare prin oraș: ești aici.

Subiectele principale în practica artistei sunt memoria, arhivele și limbajul și este interesată de comunicarea emoțională ca răspuns la gândirea conceptuală în artele contemporane. Tot pe data de 16 iulie se va închide și cea de-a cincea ediție a Bienalei Art Encounters – My Rhyno is not a Myth, ediție dedicată intersecției dintre artă, știință și ficțiuni, realitățile hiper-digitale, avangarda modernistă și lumea artei contemporane.

Tot din zona artelor vizuale, pe 19 iulie se încheie expoziția de sculptură (La) Limitele Reprezentării, o expoziție găzduită de Galeriile Jecza, ce își propune să aducă în centrul atenției periferia consolidată istoric a unor grupuri culturale semnificative atât istoric, cât și etnic. O expoziție interesantă, Tabachera cu scorpion, ce pornește de la romanul Scorpionul (Der Skorpion) și publicat în perioada interbelică de scriitoarea germană de origine română Anna Elisabet Weirauch, este o călătorie vizuală într-un roman queer, în care autoarea propune o incursiune subiectivă formulată prin metoda suprarealistă a hazardului obiectiv într-un univers “lesbian”. Această expoziție se închide pe 20 iulie la Bastion 3.

Ce-am avut. Ce ne-au dat, un spectacol al Teatrului Basca, în regia lui Alexandru Mihăescu, este o cercetare artistică/documentară a fenomenului migranților și a valurilor de refugiați care au ajuns în România nu doar recent, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, ci și în ultimii ani,  și va avea loc pe 21 iulie. Expoziția Wonder and reverence for the natural world / Mirare și reverență pentru lumea naturală, o expoziție care pune întrebări, oferind critică pozitivă asupra modului în care ar trebui să ne comportăm cu semenii noștri non-umani, se va închide pe 21 iulie, la Pepiniera 1306 din Piața Victoriei.

Zilele de 22 și 23 iulie aduc în lumina reflectoarelor un spectacol îndrăgit de publicul timișorean: Animal Crossing, o producție a Teatrului Basca prin care sunt expuse noțiuni legate de granițe, preconcepții și limite conceptuale. Tot pe data de 23 iulie, Kinema Ikon aduce la Complexul Muzeal Arad o expoziție interactivă: kimæra / module 8 / Suzana Dan: Time Flies, despre timpul care zboară și care a devenit astfel un monument eronat pentru eroarea pe care o poți (sau nu) declanșa cu simpla apăsare a unui buton. De asemenea, între 28 iulie și 20 august va avea loc kimæra / module 8 / Mecanisme de Supraviețuire, un proiect care se constituie din lucrări în care abordările sunt diverse ca tehnică și conținut, dar persistă perspectiva personală și extrem de sensibilă asupra lumii în care trăim.

De la instalații la gastronomie, în data de 29 iulie va avea loc un atelier gastronomic în prezența lui Tiberiu Cazacioc, activist Slow Food, blogger (Observatorul Gastronomic), o nouă întâlnire gastronomică inspirată de ingredientele din bucătăria de sezon.

Finalul lunii iulie încheie și International Digital Culture & Spotlight Heritage Festival, parte a proiectului Patrimoniul sub reflectoare Timișoara realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului și Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara și care a reunit curatori, artiști digitali, profesori și studenți din România, Norvegia, SUA, Austria, Italia, Danemarca, Lituania și alte țări într-o manifestare de incursiune în dimensiunile culturale ale tehnologiilor digitale imersive. Însă până la finalul lui august 2023, din același spectru digital, veți putea vizita Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele, organizată în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, parte a proiectului Spotlight Heritage Timișoara. Expoziția propune o incursiune în istoria cartierelor printr-o cheie barocă: alegoria simțurilor, prezentând secvențe din viața cotidiană din Iosefin (2019), Elisabetin (2020), Fabric (2021), Cetate (2022) și Giroc (2023), un cartier dormitor din perioada comunistă. În acest sens, în mansarda bastionului Theresia vor fi expuse bunuri culturale de patrimoniu din colecțiile Muzeului Național al Banatului, care ilustrează viața economică, socială și culturală a celor 5 cartiere din Timișoara, alături de diverse surse de memorie: fragmente de interviuri și texte literare (roman, jurnal, memorii). 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă