11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechZid în jurul condamnaților, atac furibund la procurori

Zid în jurul condamnaților, atac furibund la procurori

Imediat după anunțarea verdictului în dosarul ICA, rețelele de socializare, fluxurile de știri și emisiunile de televiziune, în special cele ale Antena 3 și RTV, s-au umplut cu declarații de apărare a lui Dan Voiculescu și împotriva președintelui Traian Băsescu și a procurorilor anticorupție.

Puțini au fost politicienii care au preferat să nu comenteze deciziile Curții Supreme, iar foarte mulți au simțit nevoia să pluseze, manifestându-și „suportul necondiționat“ pentru jurnaliștii Antenei 3, al căror loc de muncă ar fi fost și el „confiscat“ o dată cu bunurile condamnatului la zece ani de închisoare cu executare.

„Vreau să asigur pe toată lumea că, atât timp cât voi fi lider politic şi cetăţean al României, sunt obligat să fac tot ce stă în puterile mele pentru ca jurnaliştii Antena 3/Antena 1 şi toţi jurnaliştii din ţara noastră, indiferent de politica lor editorială, să-şi poată desfăşura activitatea conform dreptului constituţional la libera exprimare şi independenţa presei“, s-a grăbit premierul Ponta să dea asigurări, pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, în studioul Antena 3 s-au îngrămădit mai mulți parlamentari PSD, printre care Ecaterina Andronescu și Gabriela Firea, să vorbească despre „abuzul politic și judiciar“, despre „momentul de răscruce“ în care s-ar afla România, deoarece ar fi amenințate libertatea presei și libertatea individuală. Alți social-democrați, precum senatorul Georgică Severin sau europarlamentarul Victor Boștinaru, și-au transmis susținerea prin comunicate de presă. „Asistăm la acțiuni care sfidează regulile democratice și normele de drept. Episodul de vineri demonstrează încă o dată faptul că regimul lui Traian Băsescu a înțeles să își execute adversarii politici, asemenea lui Adrian Năstase urmând Dan Voiculescu“, a declarat Boștinaru.

Kovesi, jignită în direct de un deputat PSD

Invitat într-o emisiune a Antenei 3, deputatul PSD Mădălin Voicu a declarat că o bănuiește pe Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, de „un gen de comportament cu amprente viscerale vecine cu abuzul“. Cu aceeași ocazie, nemulțumit că pe ecranele din studio rulau imagini cu Kovesi, Voicu a trecut la jigniri: „Nu vreți să scoateți purcica aia de pe ecran? E zi de weekend, trebuie să ne simțim bine, nu să o vedem pe ea!“, a spus deputatul PSD. Rămâne de văzut dacă, măcar de data aceasta, CNA va avea vreo reacție.

Tot într-un studio al Antenei 3, primarul Constanței, Radu Mazăre, l-a luat iarăși în vizor pe ministrul Justiției. „Robert Cazanciuc este un papă-lapte! Eu, la Craiova (unde a avut loc Consiliul Național al PSD, pe 29 iulie – n.r.), am găsit un partid înfricoșat… Toți tremurau să nu o supere pe doamna Kovesi și din astea!“, a spus Mazăre. Anterior, în contextul ridicării sale dintr-un restaurant, în dosarul în care este cercetat, același primar al Constanței se declara „total nemulțumit“ de prestația lui Cazanciuc și de faptul că acesta nu a ieșit cu un punct de vedere. „Are poziție de mormoloc“, completa Mazăre.

PNL îi cere lui Ponta precizări clare

În afara derapajelor de limbaj comise de unii politicieni în ultimele zile, în piață au început să circule informații potrivit cărora premierul Victor Ponta i-ar fi promis lui Dan Voiculescu să-l grațieze dacă ajunge la Cotroceni. Liberalii au reacționat, prin vocea deputatului George Scutaru, cerându-i șefului Executivului să precizeze „dacă în ultimele două săptămâni a avut cel puțin o întâlnire cu Dan Voiculescu“ și, totodată, „să dezmintă informațiile potrivit cărora i-a promis acestuia că va fi liber dacă va ajunge președinte, în schimbul susținerii mediatice“. Cu același prilej, liberalii i-au cerut premierului, în calitatea sa de președinte al PSD și lider al coaliției la guvernare, să repună pe ordinea de zi a Camerei proiectul de lege privind amnistia și grațierea, pentru ca acesta să poată fi respins definitiv. PNL a mai solicitat și până acum acest lucru, dar cererea a fost respinsă sub diferite pretexte, social-democrații spunând că atât de controversatul proiect de lege, aflat la un pas de adoptare în „marțea neagră“, rămâne în dezbatere publică.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă