16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechVotul în două tururi pentru alegerea primarilor, obiectiv prioritar pentru PNL

Votul în două tururi pentru alegerea primarilor, obiectiv prioritar pentru PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, susţine că premierul Dacian Cioloş se derobează de responsabilitatea asumării reintroducerii principiului celor două tururi de scrutin în alegerea primarilor, motiv pentru care liberalul anunţă că, “din acest moment, obiectivul prioritar al agendei parlamentare a PNL este promovarea în regim de urgenţă” a proiectului depus anul trecut. 

“Constatăm că premierul se derobează de responsabilitatea asumării reintroducerii principiului celor două tururi de scrutin în alegerea primarilor şi trimite această sarcină Parlamentului. Din acest moment, obiectivul prioritar al agendei parlamentare a PNL este promovarea în regim de urgenţă a acestui proiect pe care l-am depus încă de anul trecut. Din păcate, până acum, această iniţiativă a fost blocată de PSD”, afirmă Stroe, într-un comunicat al PNL remis Agerpres

În opinia sa, declaraţiile celorlalte partide de după întâlnirea cu premierul Cioloş dau speranţe în crearea unei majorităţi parlamentare care să adopte această soluţie. “Cauza pentru care luptăm acum nu ţine de interesul electoral al PNL, ci de un principiu fundamental al democraţiei, unde majoritatea ar trebui să fie cea care decide la vot. Încă o dată constatăm, cu regret, care sunt mijloacele prin care PSD a determinat această situaţie dificilă. Şantajul şi ameninţarea de boicot au stopat o cauză dreaptă, dar care îi afecta pe social-democraţi din punct de vedere electoral. Deocamdată, agenda parlamentară s-a dovedit în acelaşi grad decuplată de cea a cetăţenilor ca şi la finalul anului trecut. Un vot favorabil proiectului privind revenirea la două tururi de scrutin ar diminua această fractură dintre Parlament şi societate, aceasta fiind şi soluţia prin care aleşii locali se vor afla mai aproape de cetăţeni”, a mai spus liberalul.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă