3.5 C
Bucharest
Monday, 11 December 2023
HomeTechVictor Ponta lansează noi acuzaţii grave şi cere moţiune de cenzură

Victor Ponta lansează noi acuzaţii grave şi cere moţiune de cenzură

Dezastrul administrativ generat de întreruperea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), "din cauza exclusivă a incompetenţei Guvernului de tehnocraţi", este cel mai întemeiat şi corect motiv pentru depunerea unei moţiuni de cenzură imediat după 15 iunie, a afirmat luni fostul premier Victor Ponta, deputat PSD. 

"Dezastrul administrativ generat de întreruperea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice – SEAP, din cauza exclusivă a incompetenţei Guvernului de tehnocraţi, este, după părerea mea, cel mai întemeiat şi corect motiv pentru depunerea unei moţiuni de cenzură imediat după 15 iunie. Faptul că întreaga ţară e blocată dintr-o cauza clară de incompetenţă şi delăsare reprezintă o situaţie atât de gravă încât Parlamentul trebuie să o sancţioneze (prin moţiune de cenzură, dar şi o Comisie specială de anchetă)", a scris Ponta pe Facebook. 

Potrivit acestuia, transpunerea directivelor europene privind achiziţiile publice a fost realizată de Guvern în cursul anului 2015, fiind trimis în Parlament sub forma pachetului legislativ în luna octombrie. 

"În mod absolut firesc, în timpul dezbaterii parlamentare, Guvernul avea posibilitatea şi obligaţia să pregătească toate actele normative subsecvente privind normele şi procedurile de aplicare. Dar surpriză – când legile au fost adoptate de Camera Deputaţilor şi publicate în Monitorul Oficial s-a constatat că Guvernul pur şi simplu nu a făcut nimic. Şi astfel Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a fost suspendat din cauza lipsei normelor de aplicare. Ce înseamnă suspendarea Sistemului!? Toate instituţiile publice din România (şcoli, spitale, primării, alte autorităţi locale, case de bătrâni, pompieri, CNADNR etc.), dar şi cei care eventual doreau să deruleze programe finanţate din fonduri europene au două opţiuni: 1. Nu achiziţionează nimic până pe 15 iunie şi pun lacătul pe toate aceste instituţii – ceea ce clar reprezintă infracţiunea de abuz în serviciu; 2. Achiziţionează prin încredinţare directă, fără a folosi SEAP – şi deci iar sunt pasibili de abuz în serviciu. Doar ca fapt divers – cred că şi ofiţerii SPP care fac coloana de la Bucureşti la Sibiu sau care merg cu pistoalele pe bicicletă trebuie să cumpere benzină prin SEAP. Ghinion!", a susţinut fostul premier, citat de Agerpres. 

El i-a comunicat şefului statului că "incompetenţa ucide". "Domnule Klaus Iohannis – INCOMPETENŢA UCIDE – şi Guvernul dvs. e profund vinovat de asta! Sau mai bine zis dvs. personal. Nu cred însă că vă interesează prea tare asta cât timp avioanele şi cazările dvs. în străinătate nu sunt achiziţionate prin SEAP!", a conchis Victor Ponta

Cele mai citite

Andrei Baciu și-a dat demisia din funcția de președinte al CNAS

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, a anunțat luni dimineață demisia sa din funcție printr-o postare pe rețeaua de socializare...

Vlad Pascu, șoferul drogat care a omorât doi tineri, va fi judecat doar pentru ucidere din culpă, nu pentru omor

Vlad Pascu, tânărul de 19 ani care a condus mașina sub influența drogurilor și care a accidentat mortal doi studenți, este trimis în judecată...
00:00:49

VIDEO. Persoane strămutate din Gaza fug din calea fumigenelor

O înregistrare video obținută de Reuters arată cum persoane strămutate din Gaza în tabăra de refugiați Jabalia, în nordul Fâșiei, fugeau duminică (10 decembrie)...
Ultima oră
Pe aceeași temă