21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăTechVicepremierul Vasile Dîncu recunoaște că nu i-a propus nimeni să devină premier

Vicepremierul Vasile Dîncu recunoaște că nu i-a propus nimeni să devină premier

Vicepremierul Vasile Dîncu a anunțat luni că așa-zisa lui disponibilitate de a deveni premier este “doar o interpretare jurnalistică”, întrucât, în prezent, nu participă la un proiect politic și nu a primit o asemenea propunere din partea vreunui partid, informează Agerpres.

“Așa-zisa mea disponibilitate de a continua într-un viitor guvern sau de a deveni Premier, după alegerile din decembrie, este doar o interpretare jurnalistică. Nu am spus că îmi doresc, că vizez, vânez funcția de Prim Ministru, că accept sau că aștept să fiu numit. De fapt, le-am spus jurnaliștilor de la Bloomberg că nu am niciun proiect în acest sens și nici nu sunt parte a vreunui proiect politic, în acest moment. Când am vorbit despre condițiile unei posibile participări, după alegeri, la proiectul de guvernare a țării, intenția mea a fost aceea de a pune în evidență câteva priorități pe care trebuie să le aibă cel care va fi desemnat la conducerea viitorului guvern, în comparație cu actualele condiții de funcționare ale executivului, dar am dorit să punctez și câteva dificultăți pentru o politică menită să genereze rezultate pe termen lung”, a scris Vasile Dîncu pe blogul său.

Dîncu susține, după experiența din actualul mandat, că în România nu există un minim consens politic pentru o viitoare guvernare.

“Am acceptat să fac parte din actualul Cabinet cu intenția de a construi câteva proiecte în care să fie implicați și actori independenți, căutând echilibrul, negocierea și susținerea pentru câteva teme pe care le-am considerat importante pentru societatea românească. Am constat însă că, dincolo de intențiile inițiale, consensul politic dispare repede și, așa cum se vede, presiunea de afiliere politică a independenților sau a societății civile ori controlul unor politici face puțin probabilă o perspectivă de consens viitor”, arată el.

Vicepremierul precizează că nu a primit propunerea de a ocupa funcția de premier din partea niciunui partid.

“Nu am primit această propunere din partea niciunui partid. Fiecare formațiune de pe scena politică își poate alege strategia în funcție de resursele pe care le are. Însă resursele importante sunt oamenii și proiectele și nu îmi pare moral să căutăm să inventăm candidați la funcția de premier pentru un partid sau pentru altul. În plus, am spus-o din prima zi în actualul cabinet că, la finalul acestui mandat, va trebui să lăsăm scaunele goale, iar alegerile care vor veni vor decide cine le va ocupa pe viitor. Eu îmi voi respecta cuvântul dat”, mai spune Dîncu.

El reamintește faptul că social-democrații au anunțat că nu fac nicio propunere de candidat până după alegeri. “Nu îmi pare moral să căutăm să inventăm candidați la funcția de premier pentru PSD”, adaugă Dîncu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Mamele cu copii ar putea ieși mai devreme la pensie

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă