13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechTăriceanu: PLR se gândește la Finanţe, Transporturi, Economie, Educaţie, Cultură

Tăriceanu: PLR se gândește la Finanţe, Transporturi, Economie, Educaţie, Cultură

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, la Antena 3, despre posibilele portofolii pe care PLR le-ar viza, în cazul remanierii, că ”se gândesc la Finanţe, Transporturi, Economie, dar şi alte ministere, precum Cultura sau Educaţie şi că marţi sau miercuri se vor şti mai multe în acest sens, conform Mediafax.

”Prezenţa liberalilor în Guvern îi face pe oameni să se gândească la ministerele economice. Suntem într-o discuţie, cu premierul, dar la nivelul principiilor”, a spus preşedintele PLR, adăugând că ponderea va fi probabil de două ministere.

”Suntem în discuţii, nu am încheiat negocierea. Ne gândim la Finanţe, Transporturi, Economie, dar sunt şi alte ministere unde ar fi utilă o prezenţă liberală, Învăţământ, Cultura”, a precizat Tăriceanu.

El a adăugat: ”Marţi, miercuri, vom şti mai multe în acest sens, deşi firesc ar fi să aşteptăm decizia UDMR, pe 13 decembrie. Am discutat calendarul cu premierul Ponta, iniţial fuseseră nişte date mai apropiate”, a mai declarat Tăriceanu, precizând că ”această problemă trebuie rezolvată cât mai rapid, dar trebuie să se aştepte decizia UDMR”.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţea trecută, că UNPR, PC şi PLR vor avea câte două portofolii de miniştri, el arătând că nu a discutat cu liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu care anume vor reveni acestei formaţiuni.

El a spus că PLR va primi categoric portofolii, în conformitate cu principiul de funcţionare al coaliţiei de guvernare.Întrebat dacă PLR va primi portofolii, Ponta a răspuns: „Categoric da, iar principiul de funcţionare al coaliţiei îl cunoaşteţi şi rămâne în vigoare şi anume şi UNPR şi PC şi PLR vor avea câte două portofolii de miniştri, dar nu am discutat care anume, pentru că e total prematur. Întâi vrem să discutăm ce facem cu Guvernul în perioada următoare, bugetul şi după aceea o să discutăm de restructutarea Guvernului”.

Potrivit unor surse politice, restul portofoli

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă