0.7 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăTechStolojan, despre creşterea salariilor demnitarilor: O mare măgărie. A început restaurarea privilegiilor

Stolojan, despre creşterea salariilor demnitarilor: O mare măgărie. A început restaurarea privilegiilor

Theodor Stolojan a critică extrem de dur, într-o intervenţie la RFI, decizia Guvernului de a creşte indemnizaţiil pentru demnitari, catalognd-o ca ”o mare măgărie”, care demonstrează că în România politica se face în continuare „la plesneală„, scrie Mediafax.

Mi se pare o mare măgărie ca un premier în funcţiune, în ultima zi, pentru că astăzi îşi începe mandatul premierul Ponta, deci ca în ultima zi să dai o asemenea Ordonanţă de Urgenţă! Asta nu face decât să confirme că, din păcate, suntem din nou în etapa politicii la plesneală, care pe care, care poate face. Am început să devin îngrijorat de restaurarea unor privilegii. Vreau să mă înţelegeţi bine, toată lumea vorbeşte că sectorul public trebuie să aibă o altă salarizare, care să aducă oameni competenţi şi în sectorul public, dar nu începi în primul rând cu miniştrii. Şi nu e vorba numai de 48 de funcţii de demnitar, pentru că de exemplu, toate indemnizaţiile primite de şefii cultelor din România, începând de la patriarh, arhiepiscopi, mitropoliţi, episcopi sunt corelate cu indemnizaţiile pe care le primesc miniştrii şi preşedintele ţării. Deci nu începi întâi cu vârful. Putea să aibă răbdare domnul prim-ministru care azi nu mai e în funcţiune, putea să aibă răbdare, până când, aşa cum a promis ministrul Muncii, se va ieşi cu un proiect care să revadă întregul sistem de salarizare pentru sectorul public din România„, a declarat europarlamentarul Theodor Stolojan.

CITEŞTE ŞI  Guvernul A MĂRIT salariile DEMNITARILOR. Vezi cât vor câştiga preşedintele şi premierul

Stologan consideră că „argumentul cu corupţia, cu salariile mici este din nou o ipocrizie incredibilă”. Am văzut foarte limpede – avem cazuri de corupţie în justiţie, unde salariile sunt cu mult peste media din sectorul public. Deci, suntem în etapa politicii la plesneală. A început cu pensii speciale, denumite indemnizaţii speciale pentru parlamentari, s-a trecut pe urmă la pensiile pentru militari, acum înţeleg că s-a depus un proiect de lege în Parlamentul României, pentru a se da pensii speciale şi la primari, preşedinţi de Consilii Judeţene. Deci suntem în etapa politicii la plesneală, care apucă, cine poate bate un cui în coşciug„, a adăugat Stolojan la RFI.

CITEŞTE ŞI  FOTO. Victor Ponta S-A ÎNTORS în ţară. Când își reia locul în fruntea Guvernului

Indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii vor fi majorate începând cu luna august, în baza unei ordonanţe de Guvern, iar cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, a anunţat Gabriel Oprea miercuri, în ultima zi în care a exercitat interimar funcția de premier.Creşterea va fi aplicată şi miniştrilor. Oprea a precizat că majorarea va fi aplicată pentru 48 de funcţii de demnitari.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă