Primarul Capitalei este de șapte ani de zile, după două victorii la alegerile locale facilitate de o detașare de fațadă de PSD. La ascensiunea sa au contribuit și slăbiciunile partidelor de dreapta.
Adus în PDSR de Ion Iliescu, Sorin Oprescu și-a dorit să ajungă primar al Capitalei, dar, la început, a fost respins de electoratul bucureștean, ostil social-democraților. În 1998 a pierdut în fața lui Viorel Lis (CDR) iar în 2000 în fața lui Traian Băsescu (PD). Abil politician, Traian Băsescu a punctat la capitolul imagine, acuzându-l pe Oprescu că reprezintă un partid care au adus minerii la București, în 1990. Învins de două ori, Oprescu și-a învățat lecția și, în 2008, a reintrat în bătălia pentru Capitală.
De data aceasta, sub masca de independent, cu o strategie axată pe detașarea atât de PSD, cât și de sistemul politic în general. Și aceasta cu toate că, timp de 13 ani, a fost răsfățat de PSD cu tot felul de funcții politice: vicepreședinte al PSD, plus două mandate de senator.
Pe 21 aprilie 2008 și-a dat demisia din PSD, după 13 ani în acest partid, anunțându-și candidatura la Primăria Capitalei, ca independent. Peste câteva zile, candidatura sa a fost respinsă de Biroul Electoral Municipal fiind invalidate peste 4.000 de semnături de susţinere, astfel că i-au lipsit 400 de semnături pentru a fi validat. Deși decizia era de natură juridică (fie pentru că în locul seriei şi numărului actului de identitate apărea codul numeric personal, fie pentru că adresa nu era completă) Oprescu a transformat-o într-una politică.
Atac la „sistemul ticăloșit“
Oprescu a acuzat „sistemul ticăloşit care decide cine are dreptul şi cine nu să participe la alegeri” şi „găştile astea flămânde pe care le-a adus politicul în Bucureşti”. Aceste „găşti” s-ar fi temut că Oprescu ar putea deschide „dulapurile din primărie din care o să cadă scheleţi”.
El a susținut, fără dovezi, că avea informaţii că asupra judecătorilor de la BEM s-au exercitat presiuni politice pentru respingerea candidaturii. Singurul nume rostit a fost al președintelui PSD de atunci, pentru a contura despărțirea de acest partid. „L-am supărat cumva pe Geoană?!”, s-a întrebat Oprescu. Conferința de presă, ținută într-un moment în care campania electorală nu începuse, l-a plasat în pole-position și i-a conturat imaginea de luptător anti-sistem. Peste câteva zile, Curtea de Apel i-a acceptat candidatura, dar candidatul nu a renunțat la retorica sa de persecutat al sistemului.
A urmat o campanie bizară, în care presa a semnalat faptul că PSD nu și-a susținut candidatul oficial, pe Cristian Diaconescu. Resursele care i-au fost alocate au fost minime, Diaconescu lansându-și candidatura la sediul PSD, fără o acțiune de amploare, în absența liderilor partidului. Afişele, fluturaşii şi pliantele candidatului pentru Bucureşti nu erau încă tipărite la jumătatea campaniei, PSD i-a organizat puține acțiuni și nu a fost comandat nici un sondaj care să-i măsoare şansele lui Diaconescu. Ion Iliescu l-a botezat pe Diaconescu drept „candidatul oficial”, anunțând că PSD îl va susține în turul doi.
Scenariu repetat în 2012
Intrat în finala cu Vasile Blaga (PDL), Oprescu a beneficiat de susținerea PSD, dar și divizarea PNL. În timp ce candidatul PNL la primărie, Ludovic Orban, a anunțat că nu poate recomanda electoratului liberal nici un finalist, vicepreședintele PNL, Crin Antonescu a pledat, explicit, pentru susținerea lui Oprescu. Susținerea politică plus un set de promisiuni fanteziste, prezentate cu mult talent oratoric (autostradă suspendată, parc cu căprioare în centrul Capitalei, plantarea a 600.000 de arbori) i-au asigurat victoria în fața lui Blaga. Oprescu a încercat să rejoace sceneta anti-sistem la alegerile prezidențiale din 2009, când a obținut, însă, doar 3,18% din voturi. De data aceasta PSD nu l-a mai susținut, preferând sprijinirea candidatului oficial Mircea Geoană.
În 2012, Oprescu a candidat într-o formulă inedită – independent politic susținut de USL. „Independența” a fost clamată chiar într-o conferință de presă comună cu liderii USL, Victor Ponta și Crin Antonescu. „Mă onorează prietenia cu dumneavoastră, cum mă onoarează prietenia poporului USL, pentru simplul motiv că ei reprezintă majoritatea bucureştenilor”, a spus Oprescu. De cealaltă parte a baricadei, PDL a defilat cu Silviu Prigoană, ignorând așteptările propriului electorat și facilitând victoria lui Oprescu din primul tur.
Alături de PSD
Deși a continuat să clameze că este independent, primarul a participat la lansarea USD în 10 februarie 2014, o alianță PSD-UNPR-PC, realizată în perspectiva ieșirii PNL din USL. Mai mult, Oprescu avea să confirme dorința de a candida din partea PSD la prezidențiale, făcând pasul înapoi doar după ce Victor Ponta și-a prezentat, oficial, candidatura.
În iulie anul acesta, Oprescu și-a anunțat intenția de a candida pentru al treilea mandat la Primăria Capitalei, bineînțeles cu aceeași ofertă. „Independent, susținut de partidul bucureștenilor și de oricare cetățean care se uită la orașul acesta, care se uită la ce a fost bun și la ce a fost mai puțin bun și el apreciază”, a afirmat Oprescu. De altfel, premierul Victor Ponta declara în urmă cu mai puţin de o lună că îl susţine pe Sorin Oprescu pentru obţinerea unui nou mandat la Primăria Capitalei, fiind vorba despre un sprijin reciproc. „Merg pe mâna lui Sorin Oprescu. Mereu am mers pe mâna lui Sorin Oprescu. Şi el m-a sprijinit pe mine“, spunea Ponta, pe 11 august.
Ieri, liderii PSD s-au ferit să comenteze reținerea lui Oprescu, în timp ce partidele din opoziție i-au cerut demisia. Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a cerut demisia primarului general, Sorin Oprescu, după reţinerea acestuia de DNA, ea afirmând că soluţia potrivită pe viitor este „o administraţie nouă, integră, liberală”.
Demisia a fost cerută și de liderul M10, Monica Macovei, de liderul PMP, Eugen Tomac și de Nicuşor Dan, preşedintele Grupului de Iniţiativă al Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi fost candidat la Primăria Generală.
