20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechPSD cere PNL să retragă legea prevenţiei şi "să nu mai dezinformeze...

PSD cere PNL să retragă legea prevenţiei şi “să nu mai dezinformeze publicul”

Social-democraţii le cer liberalilor să renunţe la legea prevenţiei în sănătate şi "să nu mai dezinformeze publicul" pe tema legii defăimării, proiect iniţiat de liderul partidului, Liviu Dragnea, care în opinia PSD ''îndeamnă la salvarea diferenţelor pluriculturale care dau frumuseţe societăţii''.

"Partidul Social Democrat solicită PNL să renunţe la Legea Prevenţiei în sănătate, care îi extermină pe români, obligându-i să-şi plătească tratamentul, dacă au avut ghinionul să se îmbolnăvească. Nu ne poate mira însă această idee, atâta timp cât, să nu uităm, PNL are în componenţa sa foşti membri PDL care au închis spitale şi care considerau atunci că morfina atât de necesară pentru românii grav bolnavi este un lux", anunţă social-democraţii într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

PSD afirmă că "observând reacţia opiniei publice faţă de Legea prevenţiei în sănătate", PNL a mutat dezbaterea publică "difuzând informaţii false despre Legea educaţiei pentru toleranţă".

"Cerem ferm PNL să nu mai dezinformeze publicul! Nicăieri în cuprinsul legii nu se face vreo referire care ar fi putut fi interpretată drept un atentat la libertatea de exprimare, nici în general, şi cu atât mai puţin în mediul online. Legea este una pozitivă, care îndeamnă la educaţie pentru toleranţă şi la salvarea diferenţelor pluriculturale care dau frumuseţe societăţii româneşti", se arată în comunicat.

PNL a cerut miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, retragerea proiectului iniţiat de Dragnea. "Nu vom avea linişte până când proiectul nu va fi respins definitiv de Camera Deputaţilor, pentru că PSD are acest obicei ca în momente în care publicul sau Parlamentul nu este foarte atent introduce textul şi îl promovează'', a declarat vineri copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, pe tema legii defăimării.

Cele mai citite

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă