UPDATE: Comisia juridică a Senatului va discuta, marți, propunerea de modificare a Codului de Procedură Penală, ințiată de senatorul PSD Șerban Nicolae, care prevede că inculpatul arestat preventiv nu este încătuşat sub nicio împrejurare, cu excepţia infracţiunilor prin violență, informează Mediafax.
——–
Un grup de senatori PSD vor să modifice Codul de Procedură Penală, astfel încât politicienii cercetați pentru corupție să nu mai poată fi arestați, ci, cel mult, anchetat sub arest la domiciliu, informează Hotnews.
Acest proiect propus de senatorii PSD are în vedere, în schimb, introducerea unei noi instituții juridice, numită ”arest sever”. Această măsură ar urma să se aplice doar împotriva celor care comit infracțiuni contra vieții.
Astfel, această măsură ar putea fi adoptată în cazul persoanelor acuzate de vătămare corporală, de moartea unei persoane, infracțiuni de trafic de stupefiante, trafic de arme, acte de terorism etc, faptele de corupție fiind eliminate de la enumerare.
Proiectul de lege prevede întâi de toate modificarea legii 135/ 2010 privind Codul de Procedură penală şi a fost depus la Parlament la începutul anului, fiind iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae. În prezent, proiectul de lege se află la Comisia Juridică din Senat.
Proiectul a primit aviz negativ de la Guvern, însă a primit aviz pozitiv de la Comisia pentru drepturile omului la data de 17 martie.
Modificările încep cu articolul 202, referitor la “scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive.”
Potrivit iniţiatorilor, arestarea preventivă se dispune în următoarele două forme: arestul la domiciliu sau arestul sever. Acesta din urmă, arestul sever, este un concept nou introdus, care nu există în vechiul Cod de Procedura Penală.
La art. 208, se introduc două alineate noi, având următorul cuprins:
“(5) Inculpatul faţă de care s-a dispus una din măsurile prevăzute la art 202 alin (4) lit. a), d) si e), nu este încatuşat în nici o împrejurare, cu excepţia celor cercetaţi pentru infracţiuni comise prin acte de violenţă, a celor care s-au sustras urmăririi penale, precum şi a inculpaţilor care s-au opus măsurii dispuse.
(6) Măsurile luate faţă de inculpatul reţinut ori arestat, în vederea deplasării în spaţiul public, trebuie să fie proporţionale cu pericolul concret pentru ordinea publica aperciat potrivit art. 223″.