22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăTechPărerea lui Ponta despre PPDD

Părerea lui Ponta despre PPDD

Preedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că el nu se ruşinează cu electoratul PPDD şi că vrea să reprezinte acest electorat. „PPDD a obţinut în 2012 peste 10% din voturi, iar electoratul PPDD eu îl consider un electorat important, care trebuie reprezentat şi pentru care trebuie să existe politici sociale, economice adecvate. Eu nu mă ruşinez cu electoratul PPDD, eu vreau să reprezint acest electorat şi vreau să luăm măsuri pe care acest electorat le susţine”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a arătat că PPDD a fost votat în structurile locale şi parlamentare şi că nu va fi niciodată de părerea, care se induce în acest moment, că dacă PPDD face majoritate cu PDL şi PNL e un partid frumos şi deştept şi dacă face cu PSD e ceva rău.

”Acest discurs dublu pentru mine nu are niciun fel de valoare. Noi nu am rupt USL la nivel local, a fost o victorie politică a domnului Blaga, care i-a păcălit pe cei de la PNL”, a spus Ponta. Întrebat dacă a discutat cu PPDD şi o susţinere pentru candidatul PSD la prezidenţiale, Ponta a răspuns, ironic: ”Dacă intră domnul Dan în turul doi, îl susţinem noi. Dacă intră al nostru, ne susţin ei. E corect”.

Cele mai citite

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Familia Picioruș, stăpâna consultanței mascate în învățământ

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL, controlată de Georgeta-Sorina Picioruș și administrată de Alexandru-Eduard Picioruș, a explodat în 2023 după...
Ultima oră
Pe aceeași temă