15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăTechIohannis: Guvernarea trebuie să fie eficientă, nu povestită de premier la televizor

Iohannis: Guvernarea trebuie să fie eficientă, nu povestită de premier la televizor

Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidenţiale, a declarat că guvernarea trebuie să fie eficientă, "nu povestită de prim-ministru la televizor" şi că, dacă ar fi preşedinte, ar promulga reducerea CAS, o măsură propusă de liberali, dar prezentată de Victor Ponta "ca şi cum el ar fi inventat roata", informează Mediafax.

Alături de legislaţia clară, stabilă, pe termen lung în domeniul economic, liberalii susţin şi relaxarea fiscală, pentru a încuraja investitorii, inclusiv pe cei autohtoni, pentru că România va deveni prosperă "introducând noi accize şi impozite", a mai arătat Iohannis.

Iohannis a susţinut, în acest context, că politicienii trebuie să se abţină de la orice intervenţie în justiţie şi doar să creeze cadrul funcţionării ei, prin legile pe care le dă Parlamentul.El a subliniat că "nici măcar buna intenţie" din partea politicienilor nu trebuie să intre în sistem, iar aceştia trebuie, de fapt, să stea "total în afara sistemului".

Iohannis a adăugat că atunci nici premierul şi nici FMI nu au acceptat-o, spunând că se poate realiza de la 1 ianuarie, apoi de la 1 iulie, fără ca acest lucru să se întâmple, iar acum ideea scăderii CAS e prezentată de Victor Ponta "ca şi cum el ar fi inventat roata".

Acesta a mai spus că liberalii ştiu că doar scăderea CAS nu poate rezolva probleme economice şi că aceştia au cerut Guvernului să spună de unde intenţionează să acopere neîncasările din reducerea CAS, însă, urmărind "înregistrarea de la Cotroceni", îi este clar că reprezentanţii Executivului n-au habar despre ce presupune această măsură.

Iohannis a mai spus că, în eventualitatea în care va fi ales preşedinte, "prezumtivul prim-ministru" desemnat al ACL, Cătălin Predoiu, ar putea avea posibilitatea de a-şi alege echipa guvernamentală, precizând că el, personal, susţine ideea unui guvern politic, nu de tehnocraţi.

 

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă