15 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăTechEBA: Udrea interzice adunarea de semnaturi pentru Diaconescu în filiale

EBA: Udrea interzice adunarea de semnaturi pentru Diaconescu în filiale

Fiica președintelui, Elena Băsescu, susține că Elena Udrea interzice adunarea de semnaturi pentru candidatul la prezidențiale Cristian Diaconescu în filiale. Anunțul Elenei Băsescu a fost făcut într-o postare pe pagina sa de Facebook, scrie Mediafax.

"Doamna Ruxandra Dragomir se preface că nu ştie despre ce este vorba: organizaţiile au «probleme» în a strânge semnături pentru Cristian Diaconescu deoarece Elena Udrea interzice acest lucru", scrie Elena Băsescu într-o postare de marţi seară pe pagina sa de Facebook.

În continuarea acestui mesaj, ea face o trimitere la o informaţie de presă în care se arată că membri din PMP ar contesta candidatura lui Cristian Diaconescu la Preşedinţie şi că, potrivit unei declaraţii a preşedintelui organizaţiei de femei a PMP, Ruxandra Dragomir, Diaconescu ar avea probleme în strângerea de semnături, până în prezent reuşind să adune doar 7.000, pentru înscrierea în competiţia electorală fiind necesare 200.000 de semnături.

Candidatul PMP pentru alegerile prezidenţiale, Cristian Diaconescu, a declarat la sfârşitul lunii iulie, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Băsescu a semnat la prima poziţie pe lista de susţinători ai candidaturii sale în alegerile prezidenţiale, adăugând că momentul a avut loc în timpul unei întâlniri "de rutină" cu şeful statului, mai arată Mediafax.

"Am avut o discuţie cu preşedintele, de rutină. Am vorbit despre probleme de politică internă, de politică externă, în special despre criza din Ucraina. I-am solicitat să-mi facă onoarea de a semna primul pe lista mea de susţinători pentru candidatura în alegerile prezidenţiale. A făcut-o, cu toate datele de rigoare, care trebuie consemnate", a spus Diaconescu.

Potrivit legii pentru alegerea preşedintelui României, dosarul de candidatură pentru funcţia supremă în stat trebuie să conţină cel puţin 200.000 de semnături de susţinere a candidatului.

Cele mai citite

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...

Grupul BVB a obţinut un profit în creştere cu 68% în primele trei luni

Grupul BVB a raportat un profit net de 2,96 milioane de lei pentru primul trimestru din 2024, în creştere cu 68%, respectiv 1,2 milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă