18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechDragnea:"Iohannis este beneficiarul politic al execuţiei mele!"

Dragnea:”Iohannis este beneficiarul politic al execuţiei mele!”

Preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a declarat, luni seară, la România TV că este supus unei execuții politico-mediatice, iar principalul beneficiar al acesteia este peședintele Klaus Iohannis. Șeful PSD nu crede că există vreun membru din conducerea partidului care să nu aibă vreun dosar făcut. Şeful PSD a vorbit şi despre dosarul în care este acuzat de DNA de constituire grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi fraudă cu fonduri europene şi a dezvăluit faptul că astăzi a aflat şi el că în 2001 a constituit un grup infracţional. 

„Poate vă dezamăgesc. Nu am ce să vă povestesc. Mi-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect în dosar şi ce a apărut în comunicatul DNA mi s-a adus la cunoştinţă. Nu m-au întrebat nimic, în această fază nu se face asta. Aduceţi-vă aminte de perioada de după Referendum, în 2012, şi de cum a apărut acel dosar. Presiunea procurorilor, cancelarii străine care strgau că am fraudat la referendum, în final s-a decis ca eu să fiu condamnat fiindcă din sediul PSD s-au transmis nişte sms-uri. Aşa se va întâmpla şi în acest dosar.

Statul paralel

De mulţi ani se vorbeşte despre un sistem paralel ilegitim. Sistemul este un instrument tăios care are ca scop să intimedeze adversarii politici, să facă dosare, să folosească putere4a cu cruzime asupra celor care nu ascultă. E stat paralel, stat invizibil, alţii i-au spus putere ocultă. Sistemul devine speriat, sunt tot felul de dezvăluiri. La Comisia SRI sunt foarte mulţi oameni care vor spune destule. Mai e Comisia SIPA. Sunt foarte multe fronturi deschise de către noi ca să facem rânduială în modul în care acţionează instituţiile statului. E greu. Sunt oameni care aproape li se îndoaie genunchii. E vorba de intimidare”

„Nu sunt în situaţia să dau înapoi!”

Cei care cred că cei care fac rău continuu nu o să plătească la un moment dat, se înşeală amarnic! Mie mi-ar fi foarte uşor să mă retrag. Mă bagă sau nu mă bagă în puşcărie dar, noi nu suntem în situaţia în care să dăm înapoi. Mi s-a spus: dom'le, gândeşte-te şi la partid!

Respinge acuzaţiile DNA

Resping categoric acuzaţiile din acest dosar. Povestea cu Tel Drum e veche. E de prin 2001. A ajuns Traian Băsescu preşedinte şi au început să fie audiaţi oameni. S-au deschis şi s-au închis dosarele. Dacă era ceva, l-ar fi găsit!  În România s-a dovedit că mulţi oameni au stat degeaba în puşcărie.

Despre OLAF

Eu nu cred că într-o anchetă a OLAF-ului s-a ajuns la concluzia că eu aş fi implicat într-un astfel de dosar. Eu delegasem atribuţiile şi pe proiectele europene s-au ocupat vicepreşedinţi şi funcţionari. Asta nu înseamnă însă că ei au făcut ceva ilegal acolo. Vreau să văd şi eu care este legătura mea, a lui Liviu Dragnea!

„Nu cred că există vreun membru din conducerea PSD care să nu aibă dosare făcute de DNA!”

Eu nu cred că există vreun membru din conducerea PSD care să nu aibă dosare făcute de DNA. Nu e năucitor, e îngrozitor! E şi cazul unor lideri locali. Nu aţi văzut cazul lui Maricel Popa?! Când se întâmplă asta, cine mai duce mai departe toate reformele? Maricel ar fi trebuit să producă expertiză pe bălegar! Iohannis este beneficiarul politic al execuţiei mele! Aşa cum sistemul a sărit pe Băsescu, la un moment dat va sări şi asupra dumnealui. Dacă eram băiat cuminte şi ascultător, nu mai aveam probleme acum. Era linişte şi pace!

Legile justiției, cuiul lui Pepelea

Sunt convins că şi miniştrii au dosare. Toată conducerea PSD şi tot guvernul sunt înţesate de dosare. Prea se leagă toate! Viaţa nu se încheie astăzi, vom mai discuta despre asta. Nu este o joacă, nu este o glumă! Noi trebuie să modificăm legile justiţiei. În viaţă trebuie să lăsăm ceva în urmă. În Parlament eu nu am simţit ezitări. Modificarea Legilor Justiţiei este cuiul lui Pepelea!

Legile Justiţiei vor fi adoptate în această sesiune parlamentară. Apoi or să înceapă contestaţiile, o să înceapă circul lui Iohannis. Important este ca aceste legi să fie adoptate cu prevederile pe care le aşteptăm cu toţii. Apoi ne vom bate cu toate armele legale pentru ele.

Generalul Pahonțu a fost omul lui Băsescu, acum este al lui Iohannis

Mesajul meu pentru domnul general Pahonţu e să îşi vadă de SPP. A fost omul lui Traian Băsescu, acum e al lui Klaus Iohannis. Sunt activaţi foarte, foarte mulţi! De acum încolo, le transmit oamenilor care îmi spun diverse chestii să le spună şi în mod public. Sunt oameni curajoşi. Cred că unii vor spune şi public.”

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă