11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăTechDeutsche Welle: Europa îngheaţă, Polul Nord se încălzeşte

Deutsche Welle: Europa îngheaţă, Polul Nord se încălzeşte

Ce se întâmplă? Are fenomenul legătură cu încălzirea globală?

Ziarul Daily Express a titrat vinerea trecută: “Îngheţatul Expres Siberian se îndreaptă în viteză spre Marea Britanie”. Frontul de aer rece, aşa-numita “bestie din est” tocmai înainta vertiginos spre apus.

La sfârşitul săptămânii trecute, zăpada şi temperaturi de minus cinci grade Celsius s-au abătut asupra Marii Britanii, în vreme ce metropole cum ar fi Roma s-au transformat într-un mirific peisaj hibernal. Fenomenul a avut loc la scurt timp după ce Moscova a trecut prin “ninsorile secolului”.

Dar vremea a fost cu totul diferită dincolo de Cercul Polar. În loc să fie gerul obişnuit în această perioadă a anului, în Groenlanda, duminică, s-au măsurat plus şase grade Celsius. Calota de gheaţă s-a diminuat la un nivel record din acest motiv.

Topirea Arcticii

“Este un fenomen cu adevărat remarcabil în luna februarie, când în permanenţă este întuneric şi soarele nu se arată la orizont”, a declarat Ruth Mottram, expert în cadrul Institutului de Meteorologie din Danemarca.

“Niciodată temperaturile nu au fost atât de înalte în această perioadă a anului”, a declarat Mottram pentru DW. “Este fără precedent.”

Meteorologii în general s-au declarat şocaţi de rapiditatea cu care se încălzeşte vremea la Polul Nord. Lars Kaleschke, profesor la Universitatea din Hamburg, a subliniat: “Vremea caldă continuă cu o intensitate şi perseverenţă înspăimântătoare.”

Fenomenul are legătură cu încălzirea globală

Ce anume provoacă căldura din Arctica? Şi are legătură cu gerul din Europa? Teoria predominantă se învârte în jurul slăbirii aşa-numitului vortex polar, cu alte cuvinte a masei de aer îngheţat ţinut captiv deasupra Arcticii în lunile de iarnă. Acest vortex este influenţat şi de jet stream, un curent de aer care circulă în stratosferă, devenit şi el neregulat măcar parţial din cauza încălzirii globale.

Specialiştii se tem că reducerea calotei glaciare va provoca o creştere a transportului naval, a activităţilor miniere şi de pescuit, cu impact negativ asupra naturii şi faunei din regiune.

Cele mai citite

Ultimul pas pentru operaționalizarea IMM Plus, îndeplinit

După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește...

Podium pentru frații Maior în Campionatul Mondial de Raliuri

Frații Norbert Maior și Francesca Maior au devenit primul echipaj 100% românesc care obține un podium în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), după ce...

VIDEO. Trupa Spice Girls, prezentă la petrecerea dată de Victoria Beckham. Soția fotbalistului a împlinit 50 de ani

La petrecerea aniversară de 50 de ani a Victoriei Beckham, membrele trupei Spice Girls s-au reunit, reînviind amintirile erei lor glorioase din anii '90....
Ultima oră
Pe aceeași temă