19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăTechDeputatul PNL Dan Cristian Popescu vrea publicarea listei cu toate persoanele care...

Deputatul PNL Dan Cristian Popescu vrea publicarea listei cu toate persoanele care au făcut parte din Securitate

Deputatul PNL Dan Cristian Popescu a depus, miercuri, o iniţiativă legislativă privind deconspirarea întregului personal al Securităţii, ofiţeri, colaboratori, informatori. Parlamentarul vrea publicarea listei cu toate persoanele care au făcut parte din această structură, fără un caracter punitiv, el arătând că în prezent în arhivele SRI şi SIE se mai află aproximativ 100.000 de dosare ce privesc personalul din Securitate, conform News.ro.

Proiectul se referă la deconspirarea activităţii întregului personal al Securităţii (ofiţeri, colaboratori, informatori) ca aparat ideologic al regimului comunist în România, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prin desecretizarea dosarelor fostei Securităţi comuniste din România, aflate în prezent în arhivele SRI, SIE şi Ministerului Apărării Naţionale, dar care nu au fost predate până în prezent Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitaţii (CNSAS). 

Iniţiativa mai stipulează că, în termen de 60 de zile de la publicarea acestei legi în Monitorul Oficial, instituţiile care deţin în arhivele proprii documente referitoare la personalul (ofiţeri, informatori şi colaboratori) care a făcut parte din fosta Securitatea să desecretizeze şi să predea dosarele către CNSAS.

În expunerea de motive se arată că, până în prezent, în România nu a existat o lege clară a lustraţiei prin care să fie stabilită şi considerată activitatea fostei Securităţi din perioada comunistă ca fiind un aparat ideologic ce a sprijinit regimul comunist din România.

”Legea nu se vrea a avea un caracter punitiv pentru persoanele care au făcut parte din această instituţie a regimului comunist, ci doar a oferi, prin listele publicate ulterior, o imagine a istoriei României în perioada comunistă”, mai spune iniţiatorul. 

Potrivit deputatului, prin publicarea acestor liste este evident că s-ar clarifica imaginea României privind statutul de ţară membră NATO şi UE, acest lucru neaducând niciun prejudiciu în faţa membrilor acestor instituţii cu tradiţii democratice.

 

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă