16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechCristian Bușoi, candidat la funcția de președinte al PNL, susține că partidul...

Cristian Bușoi, candidat la funcția de președinte al PNL, susține că partidul trebuie să își propună pe termen mediu un scor de 40 la sută

Partidul Național Liberal (PNL) trebuie să își stabilească obiectivul pe termen mediu de a obține un scor de 40%, a declarat, vineri seară, la Botoșani, candidatul la președinția PNL, Cristian Bușoi, citat de Agerpres.

'Potențialul nostru este mult mai mare decât scorul de 20%, potențialul unui partid de centru dreapta puternic este aproape de 40% și cred că aceasta este ținta pe care trebuie să și-o pună PNL ca și obiectiv pe termen mediu', a afirmat Bușoi.

Acesta a subliniat că, pentru a ajunge la 40%, PNL are nevoie să devină un partid 'mai consistent, cu mai multă substanță, cu mai multă seriozitate'.

'Pentru a readuce alături de partid pe acei români care au avut încredere, dar care între timp nu au mai fost atât de convinși, trebuie să facem o schimbare. Cea mai importantă schimbare este aceea de a construi un profil de partid cât mai consistent, cu mai multă substanță, cu mai multă seriozitate, care se concentrează pe subiectele care sunt cele mai relevante pentru cetățenii României și care răspund exigențelor și așteptărilor celor care se pot îndrepta către un partid de centru dreapta', a adăugat Bușoi.

Candidatul la președinția PNL este de părere că PNL trebuie 'să mute accentul comunicării publice pe economie, pe subiectele care țin de guvernare, care țin de salarii, de pensii, de investiții, de crearea de locuri de muncă bine plătite'.

'PNL trebuie să devină partenerul mediului de afaceri românesc și mai ales al întreprinzătorilor mici și mijlocii, al oamenilor dinamici, al oamenilor care vor o viață mai bună în România, nu așteaptă de la stat sau de la bugetul public neapărat un sprijin, ci vor ca politicienii să le creeze un cadru pentru a deveni prosperi prin propriile forțe. Și acest lucru îl putem face făcând o schimbare de mesaj, făcând o schimbare de comportament, făcând o schimbare de raportare față de cetățean și sigur aducând în fruntea PNL o echipă care să aibă un echilibru, dar care pe lângă cei care au dovedit că au experiență și bune expertize în politică să vină și foarte mulți tineri și acesta este și unul dintre obiectivele candidaturii', a mai spus Cristian Bușoi.

Bușoi a prezentat, vineri, în fața Colegiului Director al PNL Botoșani, moțiunea proprie la alegerile interne din partid.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă