6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechCampania bate anticorupția

Campania bate anticorupția

Pentru a nu fi criticați în campania electorală că iar blochează justiția, prin neaprobarea cererii DNA de arestare preventivă a fostului șef al CJ Dâmbovița Florin Popescu, deputații puterii au recurs ieri la un subterfugiu: au părăsit sala înainte de vot. O altă cerere de arestare preventivă trenează la Senat de aproape o lună.

Teoretic, solicitarea DNA de încuviințare a arestării preventive a lui Florin Popescu va fi dezbătută marțea viitoare. În practică însă, sunt șanse reduse ca acest lucru să se întâmple, din cel puțin două motive. Primul ține de lipsa de interes a aleșilor de a tranșa rapid cererea DNA, al doilea, de campania electorală în plină desfășurare, fiind foarte posibil ca, după modelul colegilor senatori, deputații să nu mai vină la lucrările Parlamentului până după alegerile europarlamentare.

Declarativ, opoziția (PNL, PDL, PMP și PP-DD) și-a manifestat intenția de a vota cererea DNA, pentru a nu interfera cu deciziile justiției. Puterea (PSD, PC, UNPR și UDMR) nu a spus nimic, dar a avut grijă să nu se înregistreze abateri de la regula împământenită în ultima vreme: „parlamentarii, solidari în lupta cu DNA“. De altfel, să nu uităm că deputații-juriști au dat deja un aviz negativ asupra cererii procurorilor anticorupție, iar scorul a fost unul fără echivoc (15 voturi „împotriva“ arestării preventive, 7 voturi „pentru“ și o abținere).

DNA a cerut în 23 aprilie încuviin­țarea arestării penale a lui Florin Popescu, acuzându-l pe deputat că, în campania din iunie 2012, pe când viza un nou mandat la șefia CJ Dâmbovița, s-ar fi folosit de influența și autoritatea care decurgeau din funcția de președinte al PDL Dâmbovița pentru a obține bani, bunuri sau foloase necuvenite. Mai precis, Popescu ar fi cerut administratorului unei firme 50-60.000 de pui grill (60-80 de tone de pui), în valoare de peste 400.000 lei, pentru a-i distribui cetățenilor din județ înaintea alegerilor locale.

Ulterior, în 29 aprilie, procurorii au pus sechestru pe casa deputatului Florin Popescu și pe casa părinților acestuia, până la concurența sumei de 485.500 lei.

Uite cvorumul, nu e cvorumul

În cursul dimineții de ieri, când au avut loc dezbateri generale la diferite proiecte de lege, cvorumul de ședință era îndeplinit, înregistrându-se 209 deputați (cu șase mai mult decât numărul minim necesar). La ora 12.30, când trebuia să înceapă dezbaterea asupra cererii DNA de arestare preventivă a deputatului Florin Popescu, sala s-a golit însă brusc. Cel puțin așa a văzut, de la prezidiu, președintele de ședință, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, care s-a și grăbit să declare suspendarea lucrărilor. „Dacă nu e cvorum, cum să supun la vot? Dacă aprobam cei 150 prezenți în sală, nu era valabil votul“, a încercat, apoi, Hrebenciuc să-și justifice decizia.

Nu la fel a văzut situația din sală deputatul Remus Cernea: „La votul final, n-am avut cum să-i număr, părea să fim 200 sau peste. Și, brusc, Hrebenciuc a oprit şedința pe pretextul că n-ar fi fost cvorum“. „Probabil s-a găsit un truc pentru a nu vota“, a mai declarat Cernea presei.

Existența unei stratageme a puterii a fost confirmată, neoficial, și de unii deputați PSD, care au recunoscut că a fost vorba de o dispoziție de la partid de a nu asigura cvorumul, pe motiv că nu este potrivit acum, în campanie, să dea un vot împotriva cererii DNA.

Arestarea senatorului PSD Isăilă, blocată la Senat

Procurorii anticorupție au cerut Senatului, în data de 10 aprilie, să încuviințeze arestarea preventivă a senatorului PSD de Dâmbovița Marius Isăilă, împotriva căruia a fost începută urmărirea penală pentru trafic de influență și instigare la fals. Spunând că va fi tranșată „cu celeritate“ cererea DNA, conducerea Senatului a dat Comisiei juridice termen de pronunțare până pe 29 aprilie. Raportul nu a fost însă întocmit deoarece senatorul PSD nu s-a prezentat la audieri (deși, în aceeași zi, s-a aflat în Parlament, participând la lucrările unei alte comisii). Cazul Isăilă rămâne, așadar, în suspensie, în condițiile în care senatorii și-au acordat o vacanță prelungită, pentru campanie electorală, și vor veni la serviciu de abia pe 26 mai.

Procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Marius Isăilă sub acuzația că, în prima parte a anului 2012, când era șef serviciu în Ministerul Finanțelor, împreună cu Cristian Ene, consilier parlamentar, ar fi primit mită 200.000 de euro pentru a bloca un control la o firmă.

Tot mai mulți aleși, apărați de colegi

Faptele de care sunt acuzați parlamentarii aflați în vizorul DNA par să conteze prea puțin pentru colegii senatori și deputați. Cum nu mai contează nici culoarea politică a alesului „țintit“ de DNA, puterea apărând opoziția și invers.

În martie, Camera Deputaților respingea (cu 248 de voturi „contra“ și doar 108 voturi „pentru“) cererea DNA privind începerea urmăririi penale a fostului ministru de Finanțe Daniel Chițoiu. Liberalul era acuzat de abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat.

În februarie, tot Camera a respins (cu 222 voturi „contra“ și 105 voturi „pentru“) cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PSD Vlad Cosma. Acesta a fost acuzat, împreună cu tatăl său, șeful CJ Prahova, Mircea Cosma (PSD), că ar fi cerut și primit peste 4,4 milioane lei de la trei oameni de afaceri ale căror firme au contracte cu CJ Prahova. Atât Vlad Cosma, cât și Mircea Cosma, au fost ulterior, în aprilie, trimiși în ­judecată.

În octombrie 2013, Senatul a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale a liberalului Varujan Vosganian, pe atunci ministru al Economiei, sub acuzația de complot și subminare a economiei naționale.

Anterior, au mai beneficiat de pro­tecția colegilor Laszlo Borbely (UDMR) și Victor Paul Dobre (PNL).   

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă