22.4 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăPoliticăBolojan despre negocierile de la Cotroceni: Grindeanu nu a ridicat tonul, dar...

Bolojan despre negocierile de la Cotroceni: Grindeanu nu a ridicat tonul, dar a respins ideea unor candidaturi alternative la premier

El a adăugat că discuțiile au rămas fără rezultat, întrucât nu a fost acceptată varianta implicării lui Siegfried Mureșan într-un posibil scenariu de compromis

Premierul interimar Ilie Bolojan a comentat public discuțiile tensionate dintre liderii fostei coaliții, purtate la Palatul Cotroceni în prezența președintelui Nicușor Dan, precizând că nu au existat momente de conflict direct, dar au fost diferențe clare de poziționare politică.

Într-o intervenție într-un podcast, Bolojan a respins ideea că discuțiile ar fi degenerat în scandal, afirmând că liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu a ridicat tonul, însă a avut o replică fermă la unele dintre propunerile sale. El a subliniat că divergențele au apărut în jurul mecanismului de desemnare a premierului, în contextul negocierilor pentru o posibilă formulă de guvernare.

Potrivit acestuia, propunerea discutată de PNL și alte formațiuni partenere prevedea ca fiecare partid să vină cu o nominalizare de premier, în baza unui acord politic comun, urmând ca președintele să facă desemnarea finală, iar partidele să își acorde sprijin reciproc în Parlament. Bolojan a spus că această variantă i s-a părut „de bun-simț”, însă a susținut că Sorin Grindeanu a respins ideea ca partidele de centru să aibă dreptul de a avansa propriile propuneri.

„Nu a țipat la mine, dar mi-a dat o replică. E o diferență”, a explicat premierul interimar.

El a adăugat că discuțiile au rămas fără rezultat, întrucât nu a fost acceptată varianta implicării lui Siegfried Mureșan într-un posibil scenariu de compromis, apreciat de Bolojan ca o opțiune „serioasă și credibilă”.

În același context, liderul PNL a sugerat că în spațiul public apar frecvent interpretări sau „surse” care distorsionează discuțiile politice, subliniind că preferă să nu detalieze în mod extins negocierile interne.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

CONAF: România nu rămâne fără oameni, ci fără oameni activi economic. Crește numărul femeilor ieșite din piața muncii

Analiza organizației, bazată pe cifrele publicate de Institutul Național de Statistică, arată că populația ocupată a scăzut în 2025, față de anul precedent, cu...

Statul redeschide programul Fidelis: dobânzi de până la 7,55% pentru românii care vor să investească

Valoarea nominală a unui titlu este de 100 de lei pentru emisiunile în moneda națională și de 100 de euro pentru cele în moneda...

Furtuna care a lovit Capitala lasă în urmă un bilanț grav: peste 1.000 de copaci doborâți și sute de mașini avariate

Pe lângă arborii căzuți, intervențiile au vizat și îndepărtarea unor stâlpi avariați și a unor elemente de construcție desprinse de pe clădiriFurtuna puternică ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă