12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechAlina Gorghiu: Toți președinții de sectoare din PNL și-au depus mandatele, în...

Alina Gorghiu: Toți președinții de sectoare din PNL și-au depus mandatele, în urma alegerilor locale

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat marţi, la Realitatea TV, că toţi preşedinţii organizaţiilor de sector din Bucureşti şi-au depus mandatele din cauza rezultatului în alegeri sub nivelul aşteptărilor, informează Agerpres.

Gorghiu a precizat că urmează o procedură urgentă de selectare a viitorilor preşedinţi de filiale, a preşedintelui organizaţiei pe Bucureşti, dar şi unificarea celor 20 de filiale cu copreşedinţi la nivelul judeţelor. 

“Cei şase şi-au depus mandatul, le mulţumesc pentru activitate, până pe data de 15 iulie vom avea preşedinţi la organizaţia de Bucureşti, la sectoare şi vom unifica cele 20 de filiale cu copreşedinţi. Deci vom avea o fuziune finalizată la nivelul judeţelor. Alegerile parlamentare trebuie să ne prindă cu toată această fuziune finalizată”, a precizat Gorghiu. 

Ea a adăugat că un lider la PNL Bucureşti care să preia atribuţiile lui Cătălin Predoiu va fi identificat într-un timp foarte scurt. 

“Adriana Săftoiu poate să fie oricând un lider la fel de bun ca şi alţi colegi de-ai noştri, şi Cristi Buşoi, şi domnul Atanasiu. Sunt foarte mulţi colegi care ar putea să gestioneze cum trebuie organizaţia de Bucureşti, dar nu am făcut nicio discuţie”, a spus Gorghiu. 

Ea a adăugat că cei care şi-au depus mandatele nu au rezonat cu electoratul, fapt care a fost cauzat şi de modul în care partidul nu a reuşit să comunice faptul că această echipă este pe profilul electoratului. 

“Au fost nişte oameni care se pare că nu au rezonat cu electoratul. Nu am reuşit să comunicăm noi, la nivel de partid, suficient de bine că această echipă este una care este pe profilul electoratului, că aceşti oameni îndeplinesc acele criterii de integritate, de profesionalism”, a spus liderul liberal.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă