12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtiințăNASA vrea să clarifice prăbușirea unei rachete pe suprafața Lunii

NASA vrea să clarifice prăbușirea unei rachete pe suprafața Lunii

NASA a identificat două cratere suprapuse, formate după prăbușirea unei rachete, pe suprafața Lunii. Este primul incident cunoscut în care un corp artificial lovește neintenționat Luna.

Cu ajutorul navei spațiale robotizate Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), NASA supraveghează suprafața satelitului natural al Pământului. Recent, LRO a observat două cratere care se intersectează, unul estic de 18 metri, iar altul vestic de 15 metri. Împreună formează o depresiune care în unele locuri are și 28 de metri lungime.

Cercetătorii au avut sub observație resturile de rachetă care se îndreptau spre suprafața Lunii și se așteptau să formeze un singur crater la prăbușire. Aceștia au explicat că masa mai mare se află în partea cu motorul al corpului unei rachete, restul fiind un rezervor mare de combustibil, iar când deșeul spațial lovește solul, formează un crater doar la impactul cu partea mai grea. ”Craterul dublu”, spun cercetătorii, înseamnă că racheta în cauză avea mase similare la ambele capete, conform biziday.ro.

NASA va investiga căderea unei rachete pe suprafața Lunii, mai ales că este primul caz cunoscut când un corp artificial ajunge acolo neintenționat

Este primul caz cunoscut când un corp artificial lovește neintenționat suprafața Lunii, care nu are o atmosferă protectoare ca a Pământului. CNN amintește că alte patru cratere au fost formate în mod intenționat de astronomi, când misiunile Apollo au ajuns pe Lună.

Deșeul spațial plutea de ani de zile în apropierea satelitului natural al Pământului, însă originea sa nu este nici acum clară pentru oamenii de știință. Aceștia speră să obțină mai multe detalii despre rachetă prin studierea craterelor, De altfel, nicio agenție nu urmărește traseul resturilor spațiale, ceea ce atrage atenția asupra necesității organizării unor astfel de acțiuni.

Experții spun că provocarea reală nu este determinată de resturile spațiale îndepărtate de Pământ, ci de cele de pe orbita joasă, unde se estimează că ar exista cel puțin 26 de mii de bucăți de gunoi spațial. Acestea se pot ciocni cu sateliți funcționali și să creeze deșeuri care pot crea pericole pentru astronauții de pe Stația Spațială.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă