8.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăTechMarșul mașinilor ECO începe astăzi la București

Marșul mașinilor ECO începe astăzi la București

Printre mărcile de aututurisme care vor fi reprezentate la la a 3-a ediţie a “Marşului maşinilor eco” se vor număra Tesla, Zoe, Ford, Suzuki, Nissan și Opel.

“Marşul maşinilor eco” este organizat de Jumptosmart.ro, în parteneriat cu Public Affairs Solutions, Asociaţia Română de Relaţii Publice RRP şi European Mentoring and Coaching Council (EMCC), bucurându-se de parteneriatul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Culturii şi Bibliotecii Naţionale a României.

“Marşul Maşinilor Eco, aflat la a treia ediţie, a devenit deja un eveniment de tradiţie în industria ecomobilităţii, poate cel mai important instrument de promovare a mijloacelor de transport nepoluante. Chiar dacă, în această perioadă, industria auto din întreaga lume are de suferit din cauza pandemiei globale, transportul alternativ traversează, cel puţin în România, cea mai bună perioadă a sa. Pentru prima dată în istoria Programului Rabla Plus, întregul buget destinat persoanelor fizice pentru achiziţia maşinilor electrice a fost epuizat. Asta arată că apetitul românilor către maşini moderne şi cu emisii scăzute, sau chiar zero, este în creştere. Trebuie să continuăm pe acest drum şi să stimulăm achiziţia de maşini ecologice, dacă ne dorim cu adevărat să respirăm aer curat în marile oraşe. Şi pentru asta, am decis să suplimentăm bugetul programului Rabla Plus, pentru a îi sprijini pe toţi românii care îşi doresc un vehicul prietenos cu mediul. Sunt convins că Marşul Maşinilor Eco va fi un catalizator important pentru succesul acestui program”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Cele mai citite

Ciolacu și Grindeanu se întâlnesc cu președintele DP World, investitor din Dubai

Șeful Guvernului României, Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se întâlnesc, în ziua de 15 mai 2024, cu Sultan Ahmed bin Sulayem, președinte...

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...
Ultima oră
Pe aceeași temă