9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechApple, interdicție pentru dezvoltatorii de aplicații

Apple, interdicție pentru dezvoltatorii de aplicații

Poate pentru cea mai mare parte a utilizatorilor este o noutate, însă vânzarea contactelor de către aplicaţiile cărora le-au acordat acces la agendă a fost şi este încă o practică a multora dintre dezvoltatorii de aplicaţii şi jocuri.

Apple nu poate face nimic cu datele vândute până acum, după ce, la fel ca Google, a stat pasivă ani la rând în faţa acestui fenomen. Poate, însă, să împiedice de acum înainte ca agenda de contacte a utilizatorilor să fie folosită ca o marfă.

Apple tocmai a introdus în regulamentul magazinelor sale de aplicaţii un paragraf care se referă exact la acest aspect. Dezvoltatorii nu mai au voie să creeze o bază de date din contactele utilizatorilor şi să o vândă.

De asemenea, noile reguli interzic crearea unui profil plecând de la aceste date, profil pe baza căruia utilizatorul să poată fi identificat şi targetat.

Dezvoltatorii pot în continuare să ceară acces la agenda de contacte dacă aceasta este necesară pentru funcţionarea aplicaţiei. Însă, vor trebui să explice clar în ce scop vor fi folosite datele culese.

Noua regulă este încă o măsură care vine ca urmare a scandalului Cambridge Analytica, care a compromis datele personale ale peste 87 de milioane de utilizatori Facebook.

Apple a mai operat recent o modificare a regulamentului pentru magazinele sale de aplicaţii, modificare care interzice folosirea dispozitivelor sale pentru minarea monedelor virtuale.

 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă