16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportVIDEO. Chiţoiu: Am cerut urgenţă pe Legea insolvenţei

VIDEO. Chiţoiu: Am cerut urgenţă pe Legea insolvenţei

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, miercuri, în comisiile de buget-finanţe, că noua lege a insolvenţei, în urma respingerii ordonanţei de urgenţă de către Curtea Constituţională, a fost transmisă în Parlament sub formă de proiect de lege, solicitând procedură de urgenţă, transmite Mediafax.

“Avem o problemă, din punct de vedere al mediului concurenţial, atât timp cât unii sunt deştepţi şi nu plătesc sub diverse forme, că sunt unii care declară impozitele şi taxele dar nu le plătesc şi găsesc diverse modalităţi, legea insolvenţei. Fiecare benefeciază de prevederile legii insolvenţei actuale şi pot să-şi ceară insolvenţa voluntară şi stau bine mersi, nu achită nici furnizorii, nici creditorii, dar nici bugetul de stat. Aceştia perturbă mediul economic, avem concurenţă neloială între cel care plăteşte şi cel care nu plăteşte”, a spus ministrul.

Citeşte şi: Chiţoiu: Banii din creşterea accizelor se duc pe autostrăzi, drumuri naţionale şi judeţene

Chiţoiu a susţinut că în acest an patru mari producători din domeniul panificaţiei au intrat în insolvenţă deoarece nu mai făceau faţă concurenţei din partea producătorilor mici care nu-şi plăteau taxele şi foloseau un preţ mult mai mic.

Chiţoiu a mai precizat că noua Lege a insolvenţei, care a fost respinsă de către Curtea Constituţională sub forma Ordonanţei de urgenţă, a fost transmisă Parlamentului sub forma unui proiect de lege şi a fost solicitată procedură de urgenţă.

Citeşte şi: Ponta: Tot fondul meu de rezervă s-a dus la Sănătate şi mă bucur


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_min/da8a4f3b86a994440b8776225da8c69c/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

Cele mai citite

Ambasada Elveției citează versurile lui Nemo: “Cine decide ce este greșit, ce este corect? Totul este echilibru, totul este lumină”

Ambasada Elveției în România transmite pe internet un mesaj în care citează versurile cântecului interpretat de Nemo, care a câștigat finala concursului Eurovision 2024. "Lasă-mă...

FCU Craiova și FC Voluntari, în Liga a 2-a! Dinamo și FC Botoșani au prins barajul

FCU Craiova și FC Voluntari vor juca din sezonul viitor la matineu, în timp ce Dinamo și FC Botoșani au prins locurile de baraj,...

1 august devine Ziua naţională a Salvamont România

Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă de instituire a Zilei Naționale a Salvamont România, care va fi sărbătorită în...
Ultima oră
Pe aceeași temă