12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportVești bune pentru fanii Petrolului. Younes Hamza revine la Ploiești

Vești bune pentru fanii Petrolului. Younes Hamza revine la Ploiești

“Atacant rasat, Younes i-a cucerit definitiv pe suporterii petrolişti cu evoluţiile sale din perioada 2012-2014, atunci când a reuşit să marcheze de 37 de ori în cele 64 de prezenţe ale sale în tricoul „galben-albastru”. Goluri cu care a contribuit substanţial la salvarea de la retrogradare, în returul campionatului 2011-2012, iar, mai apoi, la clasările pe podiumul primului eşalon (2012-2013 şi 2013-2014) şi, bineînţeles, la Cupa României adjudecată în 2013”, scrie clubul ploieştean.

Născut la Monastir, Hamza Younes a evoluat în ţara natală pentru US Monastir, CS Sfaxien şi ES Sahel, înainte de a avea o primă experienţă europeană, la Petrolul Ploieşti. În ianuarie 2014, după despărţirea de „lupi”, jucătorul tunisian a semnat cu Botev Plovdiv (Bulgaria), pentru ca, după o jumătate de an, să treacă la mai titrata Ludogorets Razgrad, jucând, cu campioana Bulgariei, inclusiv în grupele Champions League. În 2015 a ajuns în Iran, la Tractor Sazi Tabriz, iar din vara lui 2016 s-a întors pe continent, semnând cu gruparea elenă Skoda Xanti.

Ulterior, Hamza Younes a mai jucat în Turcia, la BB Erzurumspor, şi în Qatar, la Al Ahli, pentru ca, din vara lui 2018, să fie sub contract cu Aris Salonic, având 24 de prezenţe şi 9 goluri marcate în ultima ediţie a primului eşalon din Grecia.

Cele mai citite

Puntea dintre jocurile virtuale și cele fizice

În peisajul jocurilor de noroc online, apariția cazinourilor live mobile a apărut ca o punte semnificativă între domeniul virtual și experiența tradițională a cazinourilor...

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă