12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportUngureanu: Am început discuţiile pentru o colaborare cu Mişcarea Populară

Ungureanu: Am început discuţiile pentru o colaborare cu Mişcarea Populară

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a aflat în vizită la Chişinău alături de preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, arătând că au început discuţiile pentru o strânsă colaborare cu această formaţiune.

“S-au pus astfel bazele unui dialog între cele două partide pentru unificarea dreptei româneşti, care să acomodeze principiul unităţii forţelor politice româneşti de centru-dreapta şi proiectele comune”, se arată într-un comunicatul de presă citat de Mediafax.

Cei doi lideri politici au avut întâlniri cu susţinătorii de peste Prut, cu studenţi, jurnalişti şi oameni politici, potrivit unui comunicat de presă .

“Ceea ce vedeţi astăzi în faţă dvs are o semnificaţie desprinsă din faptul că la această întâlnire se află reprezentanţii a două partide, FC şi PMP, care de ceva vreme gândesc asupra a ceea ce i-ar putea uni, în încercarea de a face dintr-un plural politic un singular. De mai mult timp avem aceleaşi gânduri. Avem un început de dialog care va continua şi va avea şi un sfârşit, care să acomodeze principiul unităţii forţelor politice româneşti de centru-dreapta şi proiectele noastre comune care sunt numeroase. Suprapunerile de program şi interes sunt remarcabile. Toţi ştim că unirea face puterea şi arătăm că suntem perfect conştienţi de asta. Un început de dialog înseamnă o continuare de dialog, nu doar o întâlnire prietenească fără efect”, a declarat preşedintele FC, citat în comunicat.

La rândul său, Tomac a menţionat, potrivit comunicatului, că dialogul celor două forţe politice urmăreşte unificarea lor într-o structura politică care să susţină un candidat cu cele mai mari şanse la prezidenţiale.

Cele mai citite

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă